CNAS: Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă se pot transmite şi prin mijloace electronice

CNAS: Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă se pot transmite şi prin mijloace electronice

Documentul care atestă starea de carantină a persoanei asigurate, în baza căruia este eliberat certificatul de concediu medical, se poate trimite de către Direcţiile de sănătate publică persoanelor aflate în această situaţie şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prevede un proiect de Ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pus în transparenţă decizională.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS , adeverinţa privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii poate fi eliberată de către angajatori şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

"Certificatele de concediu medical acordate pentru risc maternal, în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii. Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă de către un medic curant din ambulatoriul de specialitate sau din spital, se depun direct la plătitorii de indemnizaţii de asigurări, fără viza medicului de familie", se arată în comunicat.

Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, astfel: de către medicii curanţi către persoanele asigurate, de către persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri).

"Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora", precizează CNAS.

De asemenea, certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020 , în următoarele situaţii: în caz de sarcină şi lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate); pentru perioada de internare în spital; pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg; situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile; în caz de carantină; pentru risc maternal; pentru îngrijirea copilului bolnav; pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal.

Certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020 şi pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA/neoplazii/tuberculoză.

"Va reamintim că, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu COVID 19, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 30/2020, care cuprinde măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, au fost modificate OUG 158/2005 şi Legea 399/2005, acte normative care conţin reglementări privind modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiior de asigurări sociale de sănătate, astfel: persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă fără îndeplinirea condiţiei de stagiu de asigurare. Mai exact, concediul şi indemnizaţia de carantină se acordă şi persoanelor asigurate care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de 6 luni; certificatele de concediu medical acordate care cuprind a 91-a zi şi cele care depăşesc 183 de zile se eliberează şi se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale", se mai arată în comunicat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...