CNATDCU, instituţia cu rol central în analiza plagiatelor, ar urma să fie desfiinţată, potrivit noilor legi ale educaţiei. Cum explică Guvernul situaţia

CNATDCU, instituţia cu rol central în analiza plagiatelor, ar urma să fie desfiinţată, potrivit noilor legi ale educaţiei. Cum explică Guvernul situaţia

Potrivit schiţei proiectului de lege privind învăţământul universitar, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu mai apare la secţiunea „Comisii Consultative ale Ministerului Educaţiei”, acolo unde erau enumare structurile cu care colabora Ministerul Educaţiei. Prerogativele CNATDCU în materia acordării titlurilor de doctor şi de gestionare a plagiatelor din tezele de doctorat sunt transferate la nivelul universităţilor.

Mai precis, art. 157 prevede:

(1) Sesizările privind abaterile de la normele de etică şi deontologie profesională sunt analizate la nivelul instituţiei de învăţământ superior de Comisia de etică de la nivelul acesteia.

(2) În cadrul procedurii de cercetare prevăzută la alin (1) este obligatoriu să se respecte dreptul la apărare al persoanei cercetate.

(3) Membrii Comisiei de etică au obligaţia să analizeze cu obiectivitate în mod impartial faptele sesizate. Este interzisă exprimarea în spaţiul universitar sau în afara lui a oricărei opinii anterior rezoluţiei finale de stabilire a existenţei abaterii, cu privire la vinovăţia persoanei cercetate”.

Guvernul vrea feedback

Întrebat de Guvernul vorbeşte în continuare de meritocraţie, din moment ce asupra premierului sunt suspiciuni privind un posibil plagiat, iar analiza de către CNADTCU a fost blocată în Justiţie, Dan Cărbunaru a precizat:

„Vă asigur că standardele pe care premierul le promovează şi pe care mebrii Guvernului le promovează sunt venite să consolideze progresul pe care, practic, sistemul de educaţie şi cel de cercetare trebuie să-l atingă. Legile educaţiei, care au fost prezentate in extenso de ministrul în exerciţiu, Cîmpeanu, zilele trecute, sunt lansate în dezbatere publică tocmai pentru a avea un feedback cât mai concret”, a punctat, iniţial Cărbunaru.

Întrebat insistent de ce se desfiinţează această instituţie, Cărbunaru a precizat: „Iar în contextul la care vă referiţi pot să vă asigur că nu doar dispare această instituţie, dar ea se va consolida, pentru că modul în care sunt agregate acum în legile educaţiei aceste mecanisme care să prevină apariţia unor situaţii de plagiat sau alte tipuri de nereguli, care vizează încălcări ale eticii în domeniul universitar, vor fi practic garantate prin funcţionarea Comisiei Naţionale de Etică a Titlurilor Universitare, incluzând aici în sens larg toate categoriile de diplome pe care universităţile le vor emite”.

Pus să argumenteze, purtătorul de cuvânt a explicat: „Unul dintre argumente este că universităţile îşi vor asuma mult mai apăsat responsabilitatea pentru titlurile universitare pe care le oferă”, a precizat Cărbunaru care a spus că noua comisie va veghea la aplicarea acestor reguli de către universităţi

Din rândul opoziţiei, USR a reacţionat prin vocea lui Cătălin Drulă: „Să-ţi fie ruşine, Sorin Cîmpeanu! Proiectul legii învăţământului superior prevede nici mai mult nici mai puţin decât desfiinţarea CNATDCU. E vorba de acea instituţie care trebuia să analizeze plagiatul premierului Ciucă, dar n-a putut să o facă”, a scris pe Facebook preşedintele USR. De asemenea, Iulian Bulai, preşedinte al Grupului ALDE din Adunarea Parlamentă a Consiliului Europei a anunţat că va sesiza Consiliul Europei privind modificările legislative.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro