CNN: SUA iau în considerare furnizarea de sisteme antiaeriene statelor din flancul estic al NATO

Statele Unite examinează o posibilă furnizare de sisteme antiaeriene aliaţilor NATO din estul Europei, în contextul temerilor că Rusia ar putea lua în considerare raiduri cu rachete sau cu avioane de atac asupra flancului estic al NATO, afirmă un oficial de la Washington citat luni de postul CNN.

''SUA iau în considerare o serie de capabilităţi'', afirmă oficialul, neprecizat de CNN.

Încă nu există un plan precis, adaugă acesta, dar ideea are la bază temerea că rachete sau avioane ruse ar putea ataca deliberat ţinte în interiorul teritoriului NATO dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide că anumite ţări reprezintă un risc pentru invazia rusă în Ucraina din cauza sprijinului acordat acesteia din urmă.

De asemenea, dată fiind proximitatea spaţiului aerian, o altă preocupare este legată de riscul unor lovituri neintenţionate ale Rusiei în spaţiul aerian al Alianţei. O linie specială de comunicare între Washington şi Moscova pentru prevenirea unor astfel de incidente a fost deja stabilită, dar există în acelaşi timp sentimentul că este nevoie de o umbrelă antiaeriană.

Dată fiind natura strict defensivă a unor astfel de sisteme, SUA ar urma să sublinieze că Rusia nu are de ce să se teamă. Cele mai probabile sisteme antiaeriene care ar putea fi desfăşurate de SUA sunt Patriot şi THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), care au fost folosite cu succes în Orientul Mijlociu împotriva rachetelor balistice.

Conform Pentagonului, de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a lansat asupra acestei ţări peste 625 de rachete.AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

5 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…