CNSAS: Un candidat Pro România, colaborator al Securității/ Samuel Calotă a fost recrutat în 1981 cu numele conspirativ Violeta

Un candidat de la Pro România este fost colaborator al Securității, anunță Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Samuel Calotă, candidat la Camera Deputaţilor din partea partidului Pro România în judeţul Teleorman are decizie definitivă în instanță de colaborator încă din 2012, mai prezicează CNSAS.

Potrivit instituției, s-au derulat procedurile de verificare pentru 6.030 candidați şi s-au procesat datele pentru 5.713 persoane. Dintre acestea, în temeiul legii sunt verificabile (candidaţi care sunt născuţi după anul 1973) 2.693 persoane, până în prezent fiind identificată o persoană, fiind vorba de candidatul Pro România.

CNSAS precizează că pentru toți ceilalți candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, verificările vor continua, conform procedurii legale, iar rezultatele finale vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin postarea pe site-ul oficial www.cnsas.ro.

Potrivit Adevărul.ro, Samuel Calotă a fost recrutat în anul 1981 cu numele conspirativ „Violeta“. În casa sa, au fost introduse nouă surse de informare în bune condiţii de conspirativitate, instanţa apreciind că locuinţa a îndeplinit efectiv rolul de casă conspirativă în reţeaua informativă a Securităţii,  conform instanţei.


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

3 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

4 VIDEO Turcia tace și face...

5 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA