CNSP: Consumul de energie al ţării va creşte cu 2,9% în acest an, iar importurile vor fi mai mari cu aproape 20%

Consumul final de energie al ţării va creşte în acest an cu 2,9% comparativ cu 2018, în timp ce importurile de electricitate vor fi mai mari cu 18,9%, potrivit ultimelor estimări ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Consumul de energie al populaţiei va creşte uşor, cu 0,5%, iar cererea în economie va fi mai mare cu 4%, arată prognoza echilibrului energetic.

Dintre ramurile economice, construcţiile vor consemna cea mai mare creştere a consumului de energie, respectiv 7,1%, urmate de agricultură, silvicultură, pescuit, cu 4,1% şi de industrie, cu 4%.

Resursele de energie primară vor creşte cu 0,4% în acest an, cea mai mare majorare estimată fiind în dreptul energiei nuclearelectrice, respectiv 2,2%, în timp ce producţia de energie hidro, eoliană şi fotovoltaică va creşte cu 1,3%. Totodată, cantitatea de ţiţei extrasă va fi mai mică cu 0,5%.

Importurile de resurse energetice vor fi mai mari în acest an cu 0,2% per total, observându-se o creştere semnificativă, de 18,9%, în cazul importurilor de energie electrică.

Exporturile de resurse energetice vor creşte cu 1,6% în anul 2019, potrivit estimărilor CNP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți