CNSU: Noi reguli de impunere a carantinei pentru persoanele care sosesc în România

CNSU: Noi reguli de impunere a carantinei pentru persoanele care sosesc în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni seara, printr-o nouă hotărâre, o serie de reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, aplicabile în perioada 10 decembrie 2021, ora 00,00 - 8 ianuarie 2022, ora 24,00.

Astfel, se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, pentru:

* persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

* persoanele care sosesc din zona roşie şi nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

Totodată, conform hotărârii CNSU, se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene aflate în zona roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Excepţie de la măsura carantinei instituite în condiţiile menţionate fac parte următoarele categorii de persoane:

*** copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

*** copiii cu vârsta mai mare de 12 ani şi mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea ţării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

*** persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie şi rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

*** persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

*** lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

*** elevii/ studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;

*** membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul naţional, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;

*** conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

*** persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

*** membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Prin aceeaşi Hotărâre a CNSU se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terţe şi nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

De asemenea, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din statele terţe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Şi în aceste situaţii sunt exceptate de la carantină aceleaşi categorii de persoane menţionate anterior. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria