Cod galben de ploi în Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman, până joi dimineaţă. Cod galben, emis şi pentru râuri din cele patru judeţe

Judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman se află, în intervalul miercuri, ora 11.00 - joi, ora 11.00, sub cod galben de ploi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis cod galben pentru râuri din cele patru judeţe.

Cod galben de ploi în Dolj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman, până joi dimineaţă (Imagine: Sebastian Sascău/Mediafax Foto)

În judeţele vizate de atenţionare, cantităţile de apă vor depăşi, local, 25-30 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50-60 de litri pe metru pătrat.

Conform aceleiaşi atenţionări, până joi la 11.00 va ploua în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii mai precizează că în regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-70 de kilometri pe oră, iar izolat, mai ales în zona montană înaltă, vor fi rafale de peste 70-80 de kilometri pe oră.

UPDATE: Cod galben pe râuri din Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman

Râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se află, în intervalul miercuri, ora 18.00 - joi, ora 20.00, sub cod galben, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Drincea, Desnăţui, afluenţii Motrului şi Jiului inferior din judeţele Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului inferior din judeţele Dolj şi Olt, Călmăţui - judeţele Olt şi Teleorman, bazinul superior al râului Vedea - aferent judeţului Olt şi afluenţii mici ai râului Vedea din judeţul Teleorman.

Potrivit hidrologilor, în intervalul miercuri, ora 18.00 - joi, ora 12.00, se pot produce, izolat, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, şi pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în judeţele Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Giurgiu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Țara în care am ajuns să trăim...