Cod galben de ploi şi ninsori în nouă judeţe; Cod galben de polei în patru judeţe şi în municipiului Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică atenţionări de Cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, în intervalul 26 decembrie, ora 12:00 - 27 decembrie, ora 12:00, în Banat, nord-vestul Olteniei şi pe arii restrânse în Crişana şi Transilvania.

În regiunile menţionate va ploua însemnat cantitativ. În Carpaţii Occidentali şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, la altitudini mai mici de 1.600 m vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă care vor continua să determine topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.800 m vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20-25 l/mp.

Sunt vizate judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj.

De asemenea, în intervalul 26 decembrie, ora 22:00 - 27 decembrie, ora 08:00, va fi în vigoare un Cod galben de polei, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Tulcea, Ilfov şi în zona municipiului Bucureşti, precum şi în zonele joase de relief ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Aici temporar vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi local se va depune polei, precizează ANM. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India