Cod galben în grupa noastră de la Euro: de ce ne-am bucurat prea devreme și detaliul care ne dezavantajează

Cod galben în grupa noastră de la Euro: de ce ne-am bucurat prea devreme și detaliul care ne dezavantajează

Graba strică treaba! Iată o zicală care explică perfect de ce ne-am bucurat prea devreme, după tragerea la sorți pentru Euro 2024, efectuată la Hamburg, pe 2 decembrie 2023. Mai ales că, în acel moment, grupa noastră era incompletă!

Mudryk (numărul 10) a înscris golul calificării Ucrainei în barajul cu Islanda.

Ea tocmai și-a stabilit componența, după ce Ucraina a „aterizat“ lângă noi, Belgia și Slovacia. Și, brusc, o serie pe care unii au etichetat-o drept „ușoară“ a trecut la alt grad de dificultate. Unul mult mai ridicat. Și era clar că așa se va întâmpla prin calificarea Ucrainei, cea mai puternică națională care putea obține biletele pentru Euro 2024 pe ruta B. Iar ucrainenii și-au făcut treaba, ce-i drept, nu fără emoții. Pentru că în ambele meciuri de baraj, mai întâi cu Bosnia în deplasare și apoi „acasă“ în Polonia cu Islanda, au revenit de la 0-1.

Așadar, debutul României la Campionatul European din Germania se va produce în fața unei naționale redutabile. E suficient să pomenim de câțiva dintre componenții lotului Ucrainei, ca să ne facem o idee despre nivelul lor: portarul Lunin (Real Madrid) – unde chiar joacă, spre deosebire de Horațiu Moldovan la Atletico Madrid! – jucătorii de câmp legitimați la cluburi din Premier League, precum Mykolenko (Everton), Zabarnyi (Bournemouth), Zinchenko (printre căpitanii lui Arsenal) și Mudryk (Chelsea). Dar și alte nume importante, precum Malinovskyi (Genoa), Yaremchuk (Valencia) și Tsyhankov (Girona).

Nu e întâmplător că Ucraina are o singură înfrângere în ultimele zece partide, într-un meci din deplasare cu Italia, scor 1-2. De fapt, în grupa preliminară pentru Euro 2024, Ucraina a chinuit serios Squadra Azzurra cu care a încheiat la egalitate de puncte, 14. Cu precizarea că ucrainenii au terminat pe 3 în grupa C, după Anglia și Italia, doar după ce au fost „furați“ în ultima partidă, 0-0 cu Italia. Atunci, arbitrul spaniol, Jesús Gil, le-a refuzat ucrainenilor un penalty clar în prelungiri.

Ordinea meciurilor, un dezavantaj pentru noi

Revenind la programul grupei noastre de la Euro 2024, vom întâlni, pe rând, Ucraina, Belgia și Slovacia.

Din păcate, la prima vedere, ordinea partidelor nu prea ne avantajează. Pentru că primele două partide vor fi cele mai grele și confruntarea mai ușoară, cea cu Slovacia, vine abia în ultima rundă. De ce poate fi această programare o problemă? Pentru că, în mod tradițional, naționala României acuză oboseala pe parcursul unui turneu final. Și, drept urmare, randamentul echipei suferă. Așa s-a întâmplat și la ultima noastră prezență la un Campionat European, în 2016. Atunci, cu Anghel Iordănescu selecționer, România a făcut un meci foarte bun pe „Stade de France“. Pierdut însă, din păcate, cu 1-2, după golul magnific înscris de Payet (89). Această prestație bună a epuizat însă naționala României. Și următoarele două partide de la Euro 2016 au fost jenante! Contra Elveției, echipa abia a stat în ghete și a smuls o remiză (1-1) doar printr-un miracol fotbalistic! Iar la Lyon, a venit eșecul cu Albania, 0-1, mult mai clar decât ce ne arată scorul final.

Am aflat și ultima adversară din Liga Națiunilor

Deocamdată, toată atenția publiclui e captată, în mod firesc, de Euro 2024. Marți însă, în timp ce urmăream amicalul cu Columbia, dar și barajul Ucraina – Islanda, s-a stabilit și ultima noastră adversară din Liga Națiunilor 2024. Aici, tricolorii au fost plasați în Liga C2, alături de Kosovo și Cipru, ultima națională urmând a fi stabilită după barajul Lituania – Gibraltar. Care s-a încheiat cu victoria lituanienilor, aceștia câștigând ambele manșe cu 1-0. România va debuta în Liga Națiunilor 2024 pe 6 septembrie, în deplasare, cu Kosovo.

Datele meciurilor de la Euro 2024, grupa E

*17 iunie: România – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – România (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Cele trei rute de play-off pentru Euro 2024

21 martie

Ruta A

*Polonia – Estonia 5-1

*Țara Galilor – Finlanda 4-1

Ruta B

*Israel – Islanda 1-4

*Bosnia – Ucraina 1-2

Ruta C

*Georgia – Luxemburg 2-0

*Grecia – Kazahstan 5-0

Finalele pentru Euro 2024

26 martie

Ruta A

*Țara Galilor – Polonia 0-0 (4-5 după loviturile de departajare)

Ruta B

*Ucraina – Islanda 2-1

S-a jucat la Wroclaw (Polonia)

Ruta C

*Georgia – Grecia 0-0 (4-2 după loviturile de departajare)

Programul naționalei până la turneul final

*22 martie: România - Irlanda de Nord 1-1

*26 martie: România – Columbia 2-3

*4 iunie: România – Bulgaria

*8 iunie: România – Liechtenstein

Ambele partide se vor juca pe Stadionul Steaua.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?