Cod portocaliu de ninsori și vânt puternic în zece județe din țară. Director ANM: E posibil un cod roșu de viscol

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori și vânt puternic pentru zece județe din țară. Avertizarea intră în vigoare azi, la ora 20:00 și expiră peste 24 de ore. Se vor semnala ninsori, viscol, precipitaţii mixte și polei.
 
 Actualizare 10.07. Directorul general al ANM, Ion Sandu, a declarat că, mâine, s-ar putea emite o avertizare cod roșu de viscol în județele Buzău, Ialomița (nord) și Vrancea (sud), în funcție de cum evoluează vremea. Vântul ar putea atinge viteze de 80 km/h.

Meteorologii spun că, dacă vântul atinge 90km/h, atunci se emite codul roșu.

Ministrul Administrației și Internelor a recomandat persoanelor din zonele afectate să nu plece la drum, dacă nu este nevoie.

De Revelion, în București s-ar putea înregistra temperaturi de până la -16 grade Celsius.

 În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40...50 l/mp.

Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Vă amintim că un cod galben va intra în vigoare în această seară, la ora 20.00, și expiră peste 24 de ore. Ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.


populare
astăzi

1 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

2 Lovitură strategică / Șeful Marinei Gărzii Revoluționare, responsabil de Strâmtoarea Ormuz, ar fi fost ucis într-un atac la Bandar Abbas

3 „Să plece acasă dacă nu pot face asta!” / Măsura care ar scădea cu 1 leu prețul motorinei și benzinei până mâine

4 Donald Trump, declarație halucinantă: ar fi refuzat propunerea de a conduce Iranul ca lider suprem, în locul lui Khamenei

5 Rușii au căzut în capcana ucrainenilor și au primit „cadouri” explozive. Soldații lui Putin s-au filmat cu bombele în brațe