
Cod roșu de caniculă în trei județe ale țării, emis de ANM. Temperaturile pot ajunge până la 41 de grade Celsius
Meteorologii de la ANM au emis un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt, unde temperaturile vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Avertizarea va intra în vigoare duminică dimineață, 6 iulie.
Potrivit ANM, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar indicele UV va fi periculos, cu valori de 9–10 unități între orele 11:00 și 17:00. Nici noaptea nu va aduce răcoare: minimele termice vor fi de 21...24 de grade Celsius, caracterizând nopți tropicale.
Codul roșu va fi valabil 14 de ore în județele Mehedinți, Dolj și Olt, conform hărții.
Cod portocaliu și galben în restul țării duminică
Pe lângă codul roșu, specialiștii au emis și un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, care va afecta duminică Banatul, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Dobrogei continentale. Aici, temperaturile maxime vor fi între 37 și 39 de grade, iar minimele nu vor scădea sub 20 de grade.
Un cod galben de caniculă va fi în vigoare pentru Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Dobrogei continentale. În aceste regiuni, valul de căldură se va extinde și intensifica, iar temperaturile vor urca până la 33...37 de grade Celsius, cu minime de 18...20 de grade. Și aici, ITU va depăși ușor pragul critic de 80.
Vremea sâmbătă, 5 iulie
Ziua de sâmbătă, 5 iulie, aduce în continuare temperaturi sufocante în multe zone din țară, chiar dacă valul de caniculă începe să piardă din intensitate pe alocuri, potrivit prognozei întocmite de ANM . În sud, sud-vest și în centrul României, după prânz, aerul devine din nou greu de suportat, cu disconfort termic accentuat și valori de temperatură care urcă periculos, fiind emisă o atenţionare de tip cod portocaliu.
Valul de căldură continuă și luni
Luni, valul de căldură se va menține în aproape toată țara, iar în sud va continua să se intensifice. Autoritățile recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul de vârf al radiațiilor UV, hidratare corespunzătoare și limitarea activităților în aer liber.
Sursa: adevarul.ro