Cod roșu în București. Primarul interimar al Capitalei: „Să nu riscăm viața populației”

Cod roșu în București. Primarul interimar al Capitalei: „Să nu riscăm viața populației”

Școlile din municipiul București și din Ilfov vor fi închise miercuri, 8 octombrie, a anunțat primarul general interimar Stelian Bujduvenu. Autoritățile din Constanța, Ialomița, Călărăși și Giurgiu au anunțat deja că mâine nu se vor face cursuri.

FOTO Arhiva Adevărul

FOTO Arhiva Adevărul

UPDATE 15.30 Școlile din București vor fi închise miercuri din cauza vremii

În toate școlile și grădinițele din București și Ilfov cursurile vor fi suspendate pentru ziua de miercuri, 8 octombrie. Măsura a fost luată la propunerea Inspectoratului Școlar.

„Trebuie să fim prudenți și să nu riscăm viața populației, să nu riscăm să se creeze ambuteiaje și să blocăm orașul. Prioritatea noastră este ca viețile bucureștenilor și sănătatea populației să nu fie afectate”, a transmis primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

El a subliniat că, județul Ilfov se va coordona, cu siguranță, cu municipiul București și „va adopta această măsură”.

UPDATE 13.40 Număr gratuit pentru sesizări de urgență în Capitală

Primăria București a anunțat că pune la dispoziția locuitorilor un număr gratuit pentru sesizări de urgență, după emiterea codului roșu de ploi abundente pentru Capitală.

„Bucureștenii care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo pot suna gratuit, la numărul 0800 800 868, disponibil non-stop. Sesizările sunt preluate în permanență de dispeceratul Primăriei Capitalei și direcționate imediat către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă. Primăria Municipiului București recomandă locuitorilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice”, a transmis Primăria Capitalei.

Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se întrunește în ședință marți, 7 octombrie, la ora 14.30.

Prefectura Capitalei a stabilit o ședință la ora 15.00 în care se va decide dacă elevii vor rămâne mâine acasă, dar și ce măsuri se vor lua pentru siguranța populației. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a venit deja cu propunerea de suspendare a cursurilor. Totul în contextul în care a fost emis Cod roșu de ploi torențiale și furtuni pentru București și cinci județe. Cantitatea de apă va depăși 100 l/mp.

Decizia suspendării cursurilor, deja luată în patru județe

Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că au fost informați de autoritățile din patru județe despre închiderea grădinițelor, școlilor și liceelor.

,,Din informațiile primite până în acest moment din partea inspectoratelor școlare județene, având în vedere avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat decizia suspendării cursurilor în toate instituțiile din învățământul preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie, în județele Constanța, Ialomița și Călărași.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.

Informațiile transmise aici sunt primite în cursul acestei dimineți, până la ora 11.00, și vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivelul Comitetelor județene/al municipiului București pentru situații de urgență", a transmis Ministerul Educației.

Și în județul Giurgiu se suspendă cursurile, iar în Ilfov se cere ca școlile să fie închise mâine.

Primăria Capitalei, tel verde pentru ajutor

Primăria Capitalei vine cu un număr de telefon la care bucureștenii pot suna în caz de probleme și recomandă evitarea deplasărilor cât timp codul roșu va fi în vigoare (din această noapte de la ora 21, până mâine la ora 15).

,,Primăria Municipiului București anunță că, urmare a emiterii codului roșu de ploi abundente pentru Capitală, toate structurile din subordinea municipalității sunt în alertă și pregătite să intervină acolo unde este nevoie.

Bucureștenii care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo pot suna gratuit, la numărul 0800 800 868, disponibil non-stop.

Sesizările sunt preluate în permanență de dispeceratul Primăriei Capitalei și direcționate imediat către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă.

Primăria Municipiului București recomandă locuitorilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice", a transmis instituția.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

5 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”