Codrin Ştefănescu: PSD este, la ora actuală, cel mai vânat partid din România

PSD este, la ora actuală, partidul cel mai vânat din România, după ce 1.187 de primari, viceprimari şi consilieri judeţeni şi municipali se află într-o formă de anchetă, a declarat joi, la Reşiţa, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

"După ultima decizie a Curţii, a trebuit, sigur, să ne gândim ce facem, dacă dăm Ordonanţă sau facem o lege prin care să punem în aplicare deciziile Curţii, cu protocoalele. Bineînţeles că aceste protocoale au fost un act nefiresc şi unic într-o ţară democratică. Tot ce s-a făcut prin aceste protocoale trebuie considerat nul. Sunt foarte multe opinii în sensul asta. Vom merge mai departe cu Ordonanţa pe Coduri, aşa cum am anunţat. Încă cerem noi, cei din partid, domnului Tudorel Toader, un text legat de amnistiere. Nu dăm înapoi pe acest subiect. Noi am fost votaţi de români şi pentru a face dreptate până la capăt. Lupta cu oamenii ăştia este complicată. PSD este, la această oră, cel mai vânat partid din România. În proporţie de 75%, toate conducerile judeţene şi centrale sunt într-o formă de anchetă. Dar nu că sunt anchetaţi colegii noştri, dar sunt anchetaţi împreună cu soţia, soţul, copiii, soacra, socrul. Avem 1.187 de primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi municipali într-o formă de anchetă, ANI, DNA, DIICOT, pentru abuz în serviciu, lucruri absolut bizare", a afirmat Codrin Ştefănescu, răspunzând unei întrebări legată de statul paralel.

Totodată, acesta a precizat că PSD ia în calcul, în continuare, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, însă, pentru aceasta trebuie mai întâi analizate "efectele economice" ale unei astfel de decizii.

"PSD niciodată nu şi-ar sacrifica ţara. Sunt, însă, tot felul de presiuni din teritoriu pe subiectul acesta şi, atunci, luăm în calcul. Dacă nu aveam preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, cu siguranţă făceam acest lucru", a precizat Codrin Ştefănescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…