Coldea: Am observat că multe persoane fac eforturi disperate să vulnerabilizeze România, ca țară de frontieră a NATO și UE

Florian Coldea, fostul prim-ajunct al șefului SRI, a declarat joi la ieșirea de la Secția de investigare a magistraților (SIIJ) că SRI a fost implicat în operațiunea de identificare, localizare și aducere în țară a lui Nicolae Popa, spunând că ”reflectă cooperarea bună între serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii”. El a denunțat încercarea unor persoane de a vulnerabiliza România.

”SRI a fost implicat în această operațiune de identificare/ localizare și aducere în țară a dlui Nicolae Popa. A fost considerată o operațiune de succes. Reflectă cooperarea bună între serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că deranjează foarte multe persoane. Am observat că multe persoane fac eforturi disperate ca această cooperare să afecteze capacitățile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România, ca țară de frontieră a NATO și UE”, a spus Coldea la ieșirea de la audierile în dosarul Laurei Codruța Kovesi.

Întrebat despre comportamentul lui Kovesi, Coldea a spus: ”Personal, în nicio împrejurare n-am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune și nici la nivelul instituției n-am primit informații cu privire la posibile infracțiuni”.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic