Colegiul Medicilor Bucureşti: Formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afişate de spitale - nefericită

Colegiul Medicilor Bucureşti: Formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afişate de spitale - nefericită

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti solicită Avocatului Poporului să revină asupra informărilor transmise referitor la monitorizarea spitalelor prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie.

"Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora spitalele sunt monitorizate de instituţia Avocatului Poporului prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, "pentru consolidarea protecţiei pacienţilor împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante şi a exercitării fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale". Biroul Executiv al CMMB s-a autosesizat şi atrage atenţia că formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ataşate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienţilor rele tratamente, tortură sau pedepse", se arată într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

CMMB reaminteşte că "decizia de internare a pacienţilor asimptomatici confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2 se face în baza ordinelor Ministrului Sănătăţii şi nu este o decizie a corpului medical din cadrul unităţii, în speţă medicii, aceştia având prerogative legate efectiv de actul medical".

"Atragem atenţia că formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afişate de spitale este, în cel mai bun caz, una nefericită. Menirea medicului este să îngrijească şi să protejeze sănătatea pacienţilor săi şi, după cum au arătat ultimele luni, o face cu dedicare până la sacrificiu, sacrificiu ce poate însemna chiar propria viaţă. Medicii sunt cei care luptă pentru sănătatea celor pe care îi îngrijesc, iar spitalele sunt locurile unde clipă de clipă se luptă pentru viaţă. A sugera, a lăsa impresia, a induce ideea chiar şi dintr-o scăpare că sunt centre de tortură sau rele tratamente este un derapaj grav, în accepţiunea noastră. În aceste condiţii, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti solicită revenirea Avocatului Poporului asupra informării transmise, precum şi modificarea formatului notelor destinate personalului medical, pacienţilor şi aparţinătorilor", subliniază CMMB. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

4 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

5 BREAKING New York Times dezvăluie presiunile din spatele eliberării fraților Tate / Marcel Ciolacu, Victor Ponta, ordine către procurori și influența fa…