Comisia de muncă: Spor de complexitate a muncii de 15% pentru unii funcționari publici din Parlament și ministere

Funcționarii publici din Ministerul de Finanțe, Ministerul Mediului, Ministerul Muncii și din instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, cei din Ministerul Justiției, precum și funcționarii din serviciile Parlamentului beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 15% din salariul de bază, potrivit unui amendament la Legea salarizării adoptat, marți, de Comisia de muncă a Camerei Deputaților.

Această prevedere nu se aplică pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale, pentru care se acordă o majorare de 10% a salariului de bază.

"Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite", mai prevede Legea salarizării.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI