Comisia Europeană atenţionează Ungaria în legătură cu decizia de închidere a frontierelor pe fondul pandemiei

Comisia Europeană a atenţionat marţi guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele ţării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naţionalitate şi a făcut apel la importanţa 'integrităţii Spaţiului Schengen', relatează AFP.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunţat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens guvernului lui Viktor Orban.

Ungaria prevede excepţii de la interdicţia de acces pe teritoriul său în special pentru cetăţenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia şi Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puţin de cinci zile.

"Astăzi, (comisarul european pentru Afaceri Interne) Ylva Johansson şi cu mine am trimis o scrisoare guvernului ungar în care reamintim importanţa (păstrării) integrităţii Spaţiului Schengen şi aplicării de măsuri la frontiere în mod nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii din UE", a scris pe Twitter comisarul belgian.

"Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînţeles, retrasă imediat", a adăugat el. Comisarii ar urma să discute cu autorităţile ungare pentru a obţine "mai multe informaţii".

"Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naţionalitate între cetăţenii europeni", a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinţei de presă zilnice.

În contextul restricţiilor de mişcare adoptate dispersat de către statele membre în încercarea de a limita răspândirea pandemiei, Comisia promite de asemenea o mai bună coordonare între cele 27 de ţări din UE şi o armonizare a criteriilor pentru definirea zonelor de risc.

Executivul european a prezentat propuneri în acest sens, iar cele mai importante dintre ele au fost reluate de preşedinţia germană a UE într-un document care urmează să le fie înaintat miercuri ambasadorilor celor 27 de state membre.AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic