Comisia Europeană consideră chestiunea independenței Cataloniei o problemă internă a Spaniei

Comisia Europeană a evitat joi din nou să se pronunțe în chestiunea referendumului ilegal de autodeterminare convocat de parlamentul regional al Cataloniei, reafirmând că executivul comunitar își menține poziția deja exprimată, și anume de a considera această chestiune o problemă internă a Spaniei, informează agenția EFE.

Întrebată de acest subiect, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a făcut trimitere la declarația miercuri de purtătorul de cuvânt șef al acestei instituții, Margaritis Schinas.

''Poziția noastră este bine cunoscută, nu s-a schimbat. Nu avem poziții, nici opinii, nici comentarii asupra chestiunilor care afectează ordinea constituțională a statelor membre'' ale UE, a indicat Schinas.

Însă la Parlamentul European, președintele acestuia, Antonio Tajani, a mers puțin mai departe și a spus că 'orice acțiune împotriva Constituției unui stat membru este o acțiune împotriva cadrului legal al Uniunii Europene', dar a menționat și el că ''problemele constituționale spaniole sunt o afacere a autorităților și poporului spaniol''.

Președintele Parlamentului European a amintit în acest context că, așa cum a mai precizat și Comisia Europeană în alte situații, ''dacă un teritoriu al unui stat membru încetează să mai facă parte din respectivul stat, devenind o entitate independentă, Tratatele europene nu se vor mai aplica în acel teritoriu''.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

2 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

3 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România

4 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării

5 PSD s-a prăbușit? / Partidul foștilor bolșevici ar fi ajuns la 10-12%!