Comisia Europeană consideră "contraproductivă" reintroducerea vizelor pentru cetățenii americani

Comisia Europeană consideră "contraproductivă" reintroducerea vizelor pentru cetățenii americani

Comisia Europeană consideră că ar fi 'contraproductiv' să se reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetățenii americani ce călătoresc în statele Uniunii Europene, cum solicită Parlamentul European, care a propus adoptarea unei astfel de măsuri de reciprocitate, întrucât SUA încă mențin regimul vizelor obligatorii pentru cetățenii a cinci state europene, printre care și România, relatează marți agenția EFE.

Comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, a menționat legat de acest subiect la o conferință de presă că obiectivul Comisiei Europene este 'deplina reciprocitate' a regimului de vize atât în relațiile cu SUA, cât și cu Canada.

'Dialogul cu partenerii noștri strategici este calea de urmat și suntem pe drumul corect', a indicat Avramopoulos.

Și Comisia Europeană a emis un comunicat pe acest subiect, în care afirmă că 'având în vedere importantele progrese obținute în ultimul an și buna evoluție a activității în desfășurare, suspendarea temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru cetățenii din Canada și SUA ar fi contraproductivă în acest moment' și 'nu ar ajuta obiectivul de a obține călătorii fără viză pentru toți cetățenii europeni'.

Potrivit executivului comunitar, 'abordarea diplomatică' pe care o susține a început 'să dea rezultate palpabile', întrucât Canada a ridicat de la 1 mai obligativitatea vizelor pentru unii cetățeni bulgari și români și a promis liberalizarea completă a regimului de vize până la 1 decembrie.

În comunicatul Comisiei se mai menționează că, pe de altă parte, 'au fost relansate contactele cu noua Administrație a SUA pentru obținerea unei reciprocități depline' care să elimine regimul obligativității vizelor menținut în continuare de SUA pentru cetățenii a cinci state membre ale UE, respectiv România, Bulgaria, Polonia, Croația și Cipru. De asemenea, executivul comunitar colaborează cu aceste țări și cu administrația de la Washington pentru susținerea unei declarații comune la reuniunea miniștrilor de interne din statele UE și SUA, care se va desfășura în luna iunie.

Comisia Europeană mai notează că SUA și-au reafirmat angajamentul de a elimina vizele pentru cetățenii celor cinci țări atunci când ele vor îndeplini criteriile stabilite în legislația americană.

Pe data de 2 martie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care cere Comisiei Europene să reintroducă în termen de două luni obligativitatea vizelor pentru cetățenii americani ce călătoresc în statele Uniunii Europene, ca măsură de reciprocitate pentru menținerea obligativității vizelor în cazul cetățenilor celor cinci țări menționate, la fel și pentru cetățenii canadieni.

Între timp, Canada a eliminat de la 1 mai vizele pentru anumite categorii de cetățeni români și bulgari și a promis că le va elimina complet de la 1 decembrie, după ce guvernele de la București și Sofia au amenințat că vor bloca acordul de liber schimb dintre UE și Canada (CETA) dacă guvernul de la Ottawa nu renunță la obligativitatea vizelor de scurt sejur.

În rezoluția emisă pe 2 martie, Parlamentul European a amintit Comisiei Europene că este obligată din punct de vedere legal să reintroducă vize pentru cetățenii americani, întrucât Washingtonul încă nu respectă principiul reciprocității.

Conform acestui principiu, dacă o țară terță nu elimină obligativitatea vizelor într-un termen de 24 de luni de la notificarea existenței situației de ne-reciprocitate, Comisia Europeană trebuie să adopte un 'act delegat' — asupra căruia atât Parlamentul European, cât și Consiliul European pot emite obiecții — prin care să suspende pentru 12 luni regimul fără vize oferit cetățenilor statului care nu acționează conform acestui principiu al reciprocității.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…