Comisia Europeană solicită României să elimine barierele din calea exporturilor de gaze naturale

Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită României un aviz motivat suplimentar din cauza faptului că aceasta nu a eliminat restricţiile impuse comerţului cu gaze naturale dintre statele membre, astfel cum se prevede în normele UE privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale (articolele 35 şi 36 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, TFUE; Directiva 2009/73/CE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

În iulie 2014, Comisia a trimis autorităţilor române un aviz motivat din cauza faptului că legislaţia naţională a acestei ţări creează bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul pieţei unice a UE. După evaluarea modificărilor recente ale Legii energiei adoptate de România, Comisia a constatat că este menţinută obligaţia de a vinde gaze naturale cu prioritate pe piaţa românească, ceea ce, în consecinţă, reprezintă o încălcare a dreptului UE, informează Executivul comunitar.

Comisia consideră că actualul cadru juridic român, prin faptul că impune producătorilor din România obligaţia de a acorda prioritate vânzărilor de pe piaţa internă, creează bariere nejustificate în calea exporturilor de gaze din România şi, prin urmare, a solicitat eliminarea acestor bariere, se arată în comunicat.

România are la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide sa sesizeze Curtea de Justiţie a UE. AGERPRES/ (AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Călin Georgescu a vrut să meargă la producători locali în Oradea, dar a nimerit la talcioc

2 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi

3 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

4 Dinamo lasă Rapidul în afara semifinalelor după un derby decis la un punct

5 Cronologia orelor dinaintea tragediei / Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație