Comparația neașteptată a unui american între Valea Prahovei și o stațiune de lux din Alpi. „O mârșăvie fără limite“

Comparația neașteptată a unui american între Valea Prahovei și o stațiune de lux din Alpi. „O mârșăvie fără limite“

Daniel, un american din Washington, și-a petrecut anul trecut câteva zile de concediu în Austria, la schi, și în România, la Sinaia. La final, concluzia lui a fost una surprinzătoare.

Imagine din Mayrhofen. FOTO Pixabay

Daniel, care are dublă cetățenie (româno-americană) , a povestit recent experiențele sa de anul de acesta din Tenerife și de la Mamaia. Atunci, el a surprins afirmând că s-a simțit mai bine pe litoralul românesc și a relatat că în hotelul din Spania s-a confruntat cu o problemă, fiindcă pereții din baie erau plini de mucegai, iar peste tot era un miros înțepător.

Acum, americanul cu origini române a povestit două experiențe mai vechi, de iarna trecută, din Austria și România.

În Austria, la Mayrhofen, a fost surprins neplăcut de faptul că turiștii britanici ajungeau de multe ori beți pe pârtie, iar gazdele nu luau nicio măsură.

„Mi s-a părut o mârșăvie fără limite. Acei oameni puneau în pericol alți oameni, iar regulamentele cred că sunt clare, nu e voie în stare de ebrietate pe pârtie. Într-o zi, unul din ei a lovit, e adevărat fără să vrea, un turist olandez, iar acesta a avut nevoie de spitalizare. E singurul lucru pe care nu l-am înțeles, în rest nu aș avea ce să le reproșez austriecilor, iar pârtiile au fost de nota 10, la fel și condițiile”, a spus Daniel.

Ce i-a plăcut în Sinaia

În Sinaia, în schimb, l-au surprins prețurile. Daniel spune că a cheltuit mai mult în România, deși condițiile nu se compară.

„Culmea e că am mai ieșit mai ieftin în Austria decât în România, dar am înțeles că așa se întâmplă de fiecare dată. Sinaia e un loc foarte frumos, mi-a plăcut, dar aș îndrăzni să spun fără să supăr pe cineva că prețurile nu se justifică, dar am fost prevenit de la început”, a mai spus el.

La final, el a concluzionat că s-a simțit mai bine în România. „Poate sunt eu subiectiv pentru că am sânge românesc, dar m-am simțit mai bine la Sinaia. Da, a fost mai scump, iar pârtiile de aici nu se compară cu cele din Austria, dar a fost mai bine. Sigur că pârtiile lor au fost cu două clase mai bune, dar aici m-am simțit mai în siguranță decât acolo, printre bețivii ăia care își pierdeau echilibrul”, a conchis Daniel.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat