Compensarea cu 50 de bani la carburanţi, prelungită până la sfârşitul anului. Ce alte decizii au fost luate

Compensarea cu 50 de bani la carburanţi, prelungită până la sfârşitul anului. Ce alte decizii au fost luate

Coaliţia de guvernare a decis prelungirea compensării cu 50 de bani pentru carburanţi până la sfârşitul anului, au declarat surse politice pentru ”Adevărul”.

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit, luni, la Guvern. Foto: Inquam Photos

Impactul financiar al prelungirii măsurii este estimat la 175 milioane de lei pe lună, potrivit informaţiilor Digi24. Măsura compensării cu 50 de bani pe litru ar urma să fie aplicată pentru benzină şi pentru motorină, deşi, anterior şedinţei coaliţiei, se vehicula informaţia conform căreia liberalii ar urma să solicite compensarea doar pentru motorină, combustibilul mai scump. Preţul benzinei este se apropie de 7 lei/l, iar cel al motorinei depășește cu puțin 8 lei.

Discutăm această problemă, această situație, în coaliție, astăzi după amiază. Sigur că există posibilitatea astfel încât, în funcție de evoluția prețului, pe care o va prezenta ministrul Energiei, și în funcție de bugetul la dispoziție, pe care îl vom analiza pe datele prezentate de către ministrul Finanțelor, vom lua decizia în coaliție”, spunea Ciucă, luni.

Insistențele privind prelungirea aplicării compensării de 50 de bani atât la motorină, dar și la benzină, a venit mai ales din partea UDMR, care a primit sprijinul PSD, potrivit informațiilor „Adevărul”. Social-democrații au fost reticenți și în luna iunie, când Puterea a venit prima dată cu ideea compensării de 50 de bani. PSD a venit cu ideea plafonării prețurilor, stabilirea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial.

Ciucă le-a cerut social-democraților să fie temperați în declarații

Potrivit informațiilor „Adevărul”, premierul și-ar fi exprimat nemulțumirea față de declarațiile social-democraților pe tema creșterii pensiilor și salariilor, în lipsa unor analize concrete ale coaliției.

De altfel, Nicolae Ciucă a fost mai reținut în reacțiile publice pe acest subiect.

Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, spunea premierul pe 16 septembrie.

Întrebat dacă este posibil să există o majorare şi a salariului minim şi a pensiilor, premierul Nicolae Ciucă a spus: „Este cât se poate de posibil, există voinţa politică, atât a PNL cât şi a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”.

Ciolacu insistă cu măririle

Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit", a declarat Marcel Ciolacu.

Totodată, PSD, prin vocea șefului de partid, a propus și mărirea salariului minim brut la 3000 de lei.

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Noul Nostradamus” din Brazilia, profeție care dă fiori

2 VIDEO Însurat a 4-a oară la 64 de ani, Florin Zamfirescu și-a luat mașină 4x4 de „tânăr aventurier”

3 „Am văzut-o creață și focoasă și am zis hai să văd ce e de ea”

4 ULTIMA ORĂ Rusia, o nouă „victorie” / Un MiG-31 echipat cu o rachetă hipersonică Kinzhal s-a prăbușit la decolare în Crimeea

5 ULTIMA ORĂ Priviți, hărțile prezentate de Ministerul rus al Apărării arată retrageri rapide în estul și sudul Ucrainei