Condițiile USR-PLUS pentru a fi de acord cu programul „Anghel Saligny”

Cu toate variantele pe masă, conducerea USR-PLUS a decis în sedința conducerii partidului condițiile care ar trebui îndeplinite pentru ca să-și dea acordul pentru programul „Anghel Saligny”.
Useriștii au stabilit 9 condiții de negociat cu PNL pentru noul PNDL, iar în cazul în care nu li se validează vor să-i amenințe pe liberali cu iesirea de la Guvernare și moțiunea de cenzură, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid.
Cele 9 condiții sunt:
  • Filosofie de cheltuire similară fondurilor europene (simplificată în implementare). Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele 5 tipuri de investiții
  • Stabilire de indicatori de program
  • Stabilire de criterii generale de eligibilitate și ordinea de importanță a acestora
  • Stabilire de cofinanțare
  • Decontare pe bază de costuri unitare maximale
  • Mecanism de implementare și control similar programelor operaționale, simplificat și adaptat la complexitate
  • Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrativă
  • Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministru
  • Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți, etc)


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova