Conducerea PNL a votat în unanimitate pentru respingerea Ordonanței privind salariile demnitarilor

Biroul Politic Național al PNL a votat, sâmbătă, în unanimitate, pentru respingerea Ordonanței pentru creșterea salariilor demnitarilor, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

"PNL a votat, astăzi, și formal, pentru că decizia politică a fost deja luată, în unanimitate, pentru respingerea Ordonanței privind creșterea salariilor demnitarilor, pentru că este nevoie să discuți în mod unitar, corelat aceste salariile din domeniul bugetar, și această discuție va fi făcută în Parlament, atunci când acel proiect de lege va veni și vom prezenta un punct de vedere articulat din partea PNL", a declarat Alina Gorghiu, la finalul reuniunilor BPN și grupurilor parlamentare ale PNL de la Gura Humorului.

Ea a afirmat că BPN a discutat "intens" problema absorbției fondurilor publice naționale și europene, arătând că PNL propune înființarea unei instanțe specializate în acest domeniu.

"Propunerea noastră este să se înființeze o instanță specializată, fie compusă din magistrați, din experți care să fie specializați în achiziții publice, care să soluționeze într-un interval de timp limitat procesele care țin de proiecte derulate cu bani din fonduri publice și europene", a mai declarat copreședintele PNL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR