Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”

„Getotac”, românul care conduce plutonul Getica, cunoscut și ca Romanian Battlegroup „Getica” în Ucraina, vorbește deschis despre situația de pe frontul ucrainean, despre moarte, temeri și speranță, într-un interviu pentru „Adevărul”, ultimul pe care, așa cum spune el, îl acordă presei.

Adevărul: Pentru analiștii de la televizor, frontul e o linie pe o hartă, iar ei vorbesc din fotoliu despre asta. Pentru tine, care ai fost acolo zi de zi și ai văzut moartea în față ce înseamnă, în vieți omenești, să câștigi sau să pierzi 10 metri de tranșee în 2026?

„Getotac”: Eu cred că la fel ca și oamenii de rând și noi ne gândim la faptul că în acest moment acest război de uzură ia mult prea multe vieți pentru mult prea puține rezultate. Totuși, din prisma unora care s-au angajat să apere un teritoriu, atât noi cât și camarazii ucraineni cred că văd problema la fel. Federația „Dusă” a început acest conflict și tot ei pot să îl oprească oricând. Așa cum nu ne-ar conveni să cedăm voluntar teritorii din Dobrogea sau Moldova, suntem convinși că nici Ucraina nu ar trebui să cedeze teritorii și că ar trebui să existe în continuare o lege internațională bazată pe drept și pe diplomație, nu pe mărimea arsenalelor fiecărui stat. Din păcate, atâta timp cât inamicul are teritorii ocupate în Ucraina, lupta va continu și vor exista pierderi. Este mai potrivit ca inamicul să își pună problema pierderii de vieți umane având în vedere faptul că luptă pentru o cauza inventată și amplificată de propagandă și mor într-un număr mare zilnic, pentru un dictator sângeros dar laș, care să nu uităm, trăiește aproape în permanență într-un bunker atomic și a fost doar o dată sau de două ori să își viziteze trupele, de la începutul conflictului.

Ce ar însemna un armistițiu forțat

Se vorbește tot mai mult despre un armistițiu forțat. Dacă mâine se îngheață conflictul, tu și băieții din Getica veți simți că ați luptat pentru o victorie sau că ați fost parte dintr-o trădare a Occidentului?

Toți românii care luptă în acest moment în Ucraina, nu doar cei din Getica, luptă din idealism, din ideea că duc o luptă legitimă împotriva unui agresor care nu are absolut nicio justificare legală sau morală pentru actele pe care le comite încă din 2014, un agresor care din ce în ce mai mult este considerat un inamic nu doar de către Ucraina ci și de către Europa, NATO și implicit România . În opinia mea, un armistițiu forțat este în acest moment foarte dificil, dacă nu chiar imposibil. Ucraina este un stat suveran, cu teritorii ocupate temporar de către inamic și doar Ucraina poate decide în ce condiții acceptă un tratat de pace. Nu o spun doar eu, o spune Europa, aliații noștri din NATO și chiar președintele Trump, în multiple declarații. Deci nu cred că Occidentul va trăda Ucraina. Oricare ar fi finalul acestui conflict, vorbind în numele meu și cred eu, al majorității românilor care luptă aici, considerăm că am făcut ceea ce era corect din punct de vedere moral și umanitar. Și deci tot ceea ce am făcut o să considerăm că e o victorie. Prin efortul nostru comun, prin aportul nostru individual, infim sau însemnat, cum doriți să îl considerați, al fiecărui voluntar străin și bineînțeles și român, care a luptat sau luptă aici, am reușit într-o mai mică sau mai mare măsură să punem în dificultate capacitatea inamicului de a acapara și mai mult teritoriu, le-am cauzat pierderi, am reușit să îi încetinim și asta este o realitate. Nu degeaba Federația „Dusă” a exprimat de nenumărate ori la nivel oficial ura pe care o are pentru voluntarii străini care lupta în Ucraina. Iar asta pentru noi a fost, este și va fi întotdeauna, mică noastră victorie, indiferent de rezultatul acestui conflict, pe câmp sau la masă rotundă.

Algoritmii morții

Ești pe front de mult timp. Mai există momente de luptă om la om sau am ajuns în faza în care moartea vine anonim, trimisă de un algoritm de pe o dronă, fără să vezi vreodată ochii celui care te atacă?

Contactul direct cu inamicul s-a redus în mod considerabil față de anii precedenți datorită armelor care acoperă adâncimi din ce în ce mai mari pe front, cum ar fi dronele FPV. Dar bineînțeles că infanteria va rămâne un element important al oricărui conflict armat și întotdeauna vor există confruntări la mică distanță. Oricum, pericolul principal pentru orice specializare militară din zona frontului rămân armele de distanță cum ar fi loviturile cu drone (undeva la 40-60% depinzând de zona operațională) și artileria.

Ce motive mai au românii să lupte în Ucraina acum, în al patrulea an de război? Ce îi spui unui voluntar nou care ajunge în bază și realizează că realitatea nu e că în clipurile de pe TikTok?

În pofida faptului că înafara Ucrainei interesul pentru acest război a scăzut în ultimii doi ani, primim din ce în ce mai multe cereri de recrutare în mail. Recent am pornit o a patra campanie de recrutare și avem poziții libere într-o unitate de sprijin care are prezență în mai multe puncte pe toată lungimea frontului. Românul care vine în Ucraina după patru ani de conflict, vine cel mai probabil pentru a învăța să piloteze drone și pentru a deține cunoștințe care cel mai probabil îl vor ajuta mult după acest conflict. Unitatea despre care vă spun are poziții de piloți de drone interceptoare, o meserie care lipsește în majoritatea țărilor NATO și implicit și în România. Datorită incursiunilor din ce în ce mai agresive cu drone de atac în spațiul aerian al României și al Moldovei, Getica este bineînțeles interesată să aibă în efectiv astfel de piloți pe care în viitor să îi putem folosi că instructori și chiar combatanți pentru a apăra cerul României și al Moldovei, o specializare relativ nouă pe care în prezent nu o avem nici noi, chiar dacă avem echipe care operează drone FPV de atac. Cât despre voluntarii care ajung în bază, în majoritatea cazurilor vin după o perioadă relativ lungă de pregătire în care sunt aclimatizați de către instructori pentru operarea în condiții adverse și cu limitări logistice semnificative. Niciun potențial recrut nu ajunge direct la bază, iar perioada de pregătire de elementară ajunge câteodată chiar și la 2 luni. Odată intrați în zona de conflict, aproape toți sunt convinși că realitatea nu are nimic de a face cu clipurile de pe TikTok sau cu filmele de la Hollywood.

Ce îi dă insomnii

Există ceva ce îți dă insomnii după 4 ani de război? Care este lucrul care te sperie cel mai tare pe front? Și nu mă refer atât la moarte, ci la acel gând care îți vine la 3 dimineața, în buncăr, când e liniște.

Singurul lucru care mă preocupă îndeajuns de mult încât să îmi cauzeze câteodată insomnii este faptul că, împotriva tuturor așteptărilor, inamicul continuă să aibă politici de austeritate, un aparat intern represiv puternic și destule resurse pentru a continua acest război și pentru a se pregăti strategic cu mult mai multe capabilități militare decât ar avea nevoie în războiul din Ucraina. Singurul lucru care mă preocupă este că din ce în ce mai multe voci avizate din politică internațională, din armatele NATO, din rândurile partenerilor noștri și bineînțeles, din rândurile factorilor de decizie de la Kyiv, vorbesc despre o pregătire a Federației „Duse” pentru o viitoare agresiune în Europa . Chiar dacă de la începutul acestui conflict inamicul făcea deja mult prea multe referiri și amenințări legate de arsenalul sau nuclear, faptul că au pierderi însemnate și faptul că, fără să exagerăm, nu au nici pe departe progresele pe care ei le așteptau în acest conflict, indică o probabilitate din ce în ce mai mare în viitor pentru un gest disperat prin care să compenseze impotența strategică de care au dat dovadă până acum. Iar conform tuturor declarațiilor liderilor NATO și ai lumii occidentale, răspunsul la un astfel de gest va fi necruțător. Ăsta este un lucru care trebuie nu neapărat să ne sperie, dar neapărat să ne facă să conștientizăm că s-ar putea să vină vremuri foarte volatile. Orice pregătire din timp ne va face mai puternici și mai capabili să trecem peste un eventual conflict cu Federația „Dusă”.

Ce sfaturi ar da Armatei Române

Dacă mâine ai fi numit consultant pentru Ministerul Apărării de la București, care ar fi primul lucru pe care l-ai schimbă în pregătirea soldatului român, bazat pe ce ai văzut că „nu merge” sub focul rusesc?

În urma câtorva întâlniri pe care le-am avut în ultima perioada, atât în România cât și mai recent, în Europa și Marea Britanie, vă spun cât se poate de sincer că am încredere atât în pregătirile preventive, strategice și tactice ale NATO cât și în progresele semnificative și achizițiile pe care le face Armata Română, pentru care, v-am spus-o și în interviuri anterioare, atât eu cât și băieții din Getica, avem doar respect. Este ușor de sesizat faptul că un stâlp important de susținere al propagandei Federației „Duse” în România, Moldova și Europa este inducerea ideii că forțele noastre armate nu sunt pregătite, că sunt corupte, că nu am rezista în cazul unui conflict. Dar folosirea decepției de către inamic este un principiu de manual și nu trebuie băgat prea mult în seama. Federația „Dusă” respectă pericolul pe care NATO l-ar putea reprezenta pentru ea într-un conflict direct. În concluzie, părerea mea umilă și neavizată este că MApN și Armata Română știu foarte bine ce fac și că au deja destule informații despre ceea ce ar fi sau nu ar fi eficient într-un eventual conflict cu rușii. Se lucrează în strânsă colaborare cu parteneri care au o experiență militară mult mai vastă decât a noastră și ca români care ne iubim țara, trebuie să avem încredere deplină în forțele noastre armate pentru că sunt singura apărare care ar fi certă în cazul în care România ar fi atrasă într-un conflict armat. Ca să închei, consider că totuși, în zona dotării cu drone de atac și a pregătirii de unități specifice, imprescindibile în cazul războiului modern, se fac încă pași prea mici. Totuși, am cunoștință de câteva proiecte concrete care sunt în curs, pentru că această specializare să se dezvolte în viitorul apropiat.

Rușii au învățat și ei din greșeli. Cum arată soldatul rus cu care te confrunți azi față de cel din 2022? E mai bine echipat, mai motivat sau doar mai disperat?

Nu există un portret al soldatului rus din 2022 sau 2026. Datorită sancțiunilor internaționale, a numărului ridicat de efective, a acelerării mobilizărilor și a proastei pregătiri pe care au efectuat-o pentru acest conflict, armata rusă are și va continua să aibă carențe majore. Din punct de vedere tactic, inamicul învață noi tactici, se adaptează constant la câmpul de lupta actual, continuă să aibă o oarecare motivație chiar dacă din ce în ce mai scăzută. Mulți dintre ei dacă nu majoritatea, nu au o altă opțiune decât respectarea ordinelor, oricât de lipsite de logică sau de respect pentru trupe ar fi ele. Armata rusă se bazează în acest moment pe volum și pe tactici arhaice, mai puțin pe eficiență operativă și pe ocrotirea vieții propriilor trupe. Trebuie să vedem cât timp va funcționa acest lucru. La fel cum am răspuns la o întrebare precedentă, este îngrijorător faptul că inamicul continuă să înainteze, lent, dar constant, în pofida tuturor loviturilor pe care le încasează prin sancțiuni, lovituri militare, izolare politică, pierderi umane uriașe etc. Concluzia este că soldatul rus nu a fost bine echipat nici în 2022 și nu este nici acum, dar funcționează. Disperare? Se poate să reprezinte un element al ecuației dar războaiele duse din disperare nu au cum să fie sustenabile pe termen lung.

Mulți voluntari din alte războaie se tem de momentul păcii. Tu te mai poți vedea redevenind vreodată civilul „normal” care poate merge la job de la 9:00 la 17:00, după tot ce ai condus și ai văzut în Ucraina?

Nu mi-este frică de pace. Am familie, am prieteni, vreau să doarmă liniștiți. Pacea trebuie să vină și va veni. Ucrainenii merită pacea, au nevoie de ea. Românii, moldovenii, merită lipsa de stres a unui război aproape de granițe, merită un spațiu informativ curat, lipsit de propagandă, lipsit de sabotaje și acțiuni menite să polarizeze societatea. Europa are nevoie de liniște, de certitudinea zilei de mâine. Nu voi mai fi niciodată civilul normal care am fost și de aceea deja am început să fac consultanță part-time, am pregătit deja o companie militară privată și avem destule proiecte pentru a sta aproape de ceea ce știm să facem, chiar și după acest conflict. Atât eu cât și camarazii care doresc să continue în zona de apărare. Este absolut normal ca războiul să ne lase sechele asupra sănătății, asupra interacțiunilor sociale. Dar cred că România și Europa vor continua să se pregătească din punct de vedere al apărării mult timp după acest conflict și vor avea nevoie de experiența noastră. Deja simțim asta prin contactele și prin solicitările de colaborare pe care le primim.

Ce mesaj le-ar da românilor

Dacă acesta ar fi ultimul tău mesaj către români înainte de o ofensivă majoră, ce le-ai spune celor care cred că „nouă nu ni se poate întâmpla”?

Le-aș spune simplu, că se înșală.

Cum s-a schimbat „sunetul” și ritmul frontului din 2024 până acum, în 2026?

Sunt aici din 2023, de pe vremea când artileria cădea odată la 5 sau 10 secunde, când câteodată se auzeau chiar și mai multe proiectile concomitent. Începeau să apară dronele FPV, dar în toată campania de Bakhmut nu am văzut sau auzit niciuna, din când în când câte o dronă Mavic, de supraveghere. Erau mai mult o legendă pe atunci, un bau-bau de care toți auzeau răzleț, dar pe care nu îl văzuse nimeni. Ne era frică de SPG9, de mortiere, de artileria de 152mm, de foc indirect de tanc, câteodată de gloanțe. Acum cerul este infestat de drone, este imposibil să parcurgi o distanță mai mare de 2 km în zona de ostilități fără să ai cel puțin un incident cu drone de atac inamice. Artileria s-a redus exponențial, mortierele trag câteva zeci de secunde și apoi camuflează țeava din cauza fricii de FPV, tancurile au devenit aceeași legendă urbană, același bau-bau de care vorbesc toți, dar puțini le-au mai văzut. Trupele sunt obosite, extrem de obosite, de-o parte și de alta. Cam asta s-a schimbat, am putea chiar vorbi despre un alt război acum dacă nu am ști că este același, că îl purtăm aproape în aceleași locuri că și în 2023.

Care este cea mai mare diferență între ce vedem noi la știri și ce simțiți voi în momentul în care începe un asalt rusesc?

Nu am văzut multe știri care să descrie un atac rusesc, poate cel mult clipuri private pe Youtube sau pe alte rețele sociale. Ultima ofensivă inamică masivă am simțit-o în zona Zaporizhia, în primăvară lui 2025. Se scria puțin despre ea, chiar și pe milblog-uri. La știri probabil că era o frază, ofensiva rusă în zona Zaporizhia. Este foarte diferit ceea ce se aude în afara Ucrainei, de cele mai multe ori știrile sunt afectate de propagandă. Cel mai bun exemplu este „pierderea” orașelor Pokrovsk și Kupiansk. Ucrainienii care luptă în zona probabil că încă râd la auzul știrilor din acea perioada. Dar viața pentru ei nu este ușoară, chiar dacă știrile sunt false. Ucraina încă rezistă, asta ar trebui să fie principala știre.

Secretul succesului

Cum reușește grupul Getica să își mențină coeziunea într-un mediu unde pierderile sunt o realitate zilnică?

Suntem un grup de oameni, de români, cu bune și cu rele. Avem evenimente, avem bucurii și avem probleme. Unii pleacă, alții rămân, din ce în ce mai puțini au venit în ultima perioada dat fiind că nu am putut să recrutăm până recent. Cei care au rămas sunt motivați și idealiști, altfel nu ar mai fi avut niciun motiv să rămână și pentru asta le port cel mai adânc respect. La fel îi respect și pe cei care au plecat dintr-un motiv sau din altul. Oricine a călcat vreodată în zona de lupta din Ucraina fără să fie obligat să o facă merită doar admirație și respect. Faptul că nu am avut pierderi în cadrul grupului este un amestec de conjunctură, noroc și de faptul că în calitate de lider al grupului am știut să zic nu atunci când planul de misiune era neclar sau inutil, chiar dacă câteodată a trebuit să mă cert cu comandă unităților în care am activat. La urmă urmei, românii și moldovenii din Ucraina s-au unit sub simbolul Getica datorită convingerii că uniți suntem mai puternici. Am rămas uniți, în pofida tuturor greutăților și problemelor, asta e cel mai important.

Ați avut un moment critic în care unitatea voastră a fost la un pas de a fi încercuită sau nimicită?

Sincer, nu și nu cunosc multe unități care să fi fost în acea situație. Am avut norocul să avem comandanți și camarazi care au coordonat bine misiunile și nu au aplicat tactici de sacrificiu. Nu neg că asta se întâmplă în Ucraina, dar suntem în general mult mai preocupați de oameni decât de rezultatul operațiunilor sau de câștiguri infime de teritoriu. Am fost recent într-o semi-încercuire dar fără evenimente majore, am reușit să ieșim la fel cum am intrat. Din nou, loviturile de drone în adâncime, în timpul infiltrării sau al exfiltrarii, sunt o preocupare mult mai acută și o amenințare mult mai accentuată decât o încercuire și un contact direct. La fel, piloții armatei ucrainene reușesc în majoritatea cazurilor să oprească ofensivele semnificative într-un anumit sector al frontului, în așa fel încât să protejeze trupele avansate să fie confruntate cu situații de asalt masiv, copleșire sau încercuiri din partea inamicului.

Sfaturi pentru noii recruți

Ce îi spui unui recrut român care ajunge prima dată în baza voastră și vede realitatea frontului?

Tocmai am scris pe un grup de recrutare acest mesaj. Îi spun că oricât de mult am încerca să protejăm grupul și oricât de lipsit de risc ar fi obiectivul spre care mergem, să nu uite că vine în rolul de combatant într-un război, că banii nu merită riscul și că gloria este de foarte multe ori inexistentă.

Cum este văzut grupul „Getica” de către comandanții ucraineni? Sunteți folosiți că trupe de șoc sau pentru operațiuni speciale?

Am avut relații bune cu majoritatea comandanților sub care am operat. Nu am fost niciodată un grup de asalt sau OS, deci nu am fost folosiți în astfel de misiuni.

Există o „frăție a armelor” între românii din Getica și voluntarii din alte legiuni internaționale? Cu cine vă înțelegeți cel mai bine?

Ne înțelegem bine cu absolut toate grupurile naționale care au o prezența în Ucraina, georgieni, ceceni, belarusi etc. Unele grupuri s-au desființat, altele au schimbat unitățile, chiar și noi am ieșit anul trecut din legiunea GUR și am intrat într-o unitate a forțelor terestre ale armatei ucrainene. Deci avem relații bune cu ei chiar dacă nu mai operăm în aceeași structură cum se întâmpla în anii precedenți. Toți servim aceeași cauza și luptăm cu un inamic comun.

Ce mesaj ai pentru românii de acasă care vă critică sau care spun că „nu este războiul nostru”?

Am încetat să încerc să conving românii care nu sunt de acord cu principiile și ideile noastre, mesajul meu este doar acela că fiecare trebuie să respectăm opiniile celuilalt. Atâta timp cât nu suntem atacați direct respectăm opinia tuturor. Nu uităm totuși că majoritatea românilor consideră Federația Rusă ca o amenințare și deci, ideile și principiile Getica reprezintă o majoritate. Atâta timp cât minoritatea înțelege acest lucru, putem conviețui pentru că la urmă urmelor suntem români și nici ei, nici noi, nu ar trebui să uităm vreodată asta.

Cum resimțiți pierderea unui camarad român? Există vreun ritual sau un mod prin care îi onorați pe cei căzuți?

Modul prin care putem să-i onorăm, nu doar noi, ci toți românii, pe cei șase cetățeni români căzuți sau dispăruți în Ucraina este să nu îi uităm niciodată, să îi menționăm atât de des cât este posibil, să înțelegem că sacrificiul lor a fost spre binele tuturor românilor și că ei au căzut crezând în principiile și ideile lor. Asta am să fac și eu în acest interviu, cu lacrimi în ochi, pentru că Getica înțelege prea bine sacrificiul lor. Glorie eroilor Rudolf Wittmann, Marin Paul, Ștefan Grecu, Antonio Ricardo Oțet, Adrian Iurca, Călin Daniel! România nu va uită niciodată sacrificiul lor!