Congresul SUA cere verificări după viralizarea teoriei potrivit căreia disparițiile misterioase ale unor oameni de știință sunt legate de OZN‑uri
O teorie a conspirației privind presupuse legături între dispariția sau moartea mai multor oameni de știință americani și programe militare, nucleare sau OZN-uri a circulat intens în ultimele săptămâni în mediul online din SUA. Subiectul a fost preluat de unele canale media și a atras atenția unor membri ai Congresului, precum și întrebări adresate Casei Albe, scrie, sâmbătă, The Guardian .
Potrivit amititei teorii, cel puțin 11 cercetători cu activitate în domenii precum aerospațial, apărare sau energie nucleară ar fi dispărut sau ar fi murit în circumstanțe suspecte. Specialiștii consultați de presa americană spun însă că nu există dovezi care să indice o legătură între aceste cazuri și că astfel de conexiuni sunt construite artificial în mediul online.
Unul dintre disparițiile care au alimentat speculațiile este cea de la finalul lunii februarie, a generalului în retragere William „Neil” McCasland, fost comandant al unui laborator al Forțelor Aeriene din New Mexico. Autoritățile locale au precizat că investighează toate ipotezele, dar nu au indicii care să susțină scenarii legate de activități clasificate sau fenomene neidentificate.
Pe fondul lipsei de informații clare, în spațiul public au fost asociate și alte cazuri de decese sau dispariții ale unor cercetători, unele în ultimii ani, fără legături între ele. Printre acestea se numără moartea unor specialiști în astrofizică, fizică ori biologie, precum și dispariția unei cercetătoare NASA în timpul unei drumeții.
În ciuda caracterului speculativ al acestor conexiuni, doi congresmeni republicani au solicitat oficial FBI, Departamentului Energiei și altor agenții federale să verifice dacă există vreo legătură între cazuri.
Experții în dezinformare spun că fenomenul reflectă un climat public în care teoriile conspirației se propagă rapid, mai ales când implică teme precum securitatea națională, tehnologia sau fenomenele aeriene neidentificate.
Istorici și cercetători ai fenomenului UFO (OZN) subliniază că astfel de narațiuni se dezvoltă adesea în perioade de anxietate socială și sunt alimentate de lipsa de informații oficiale, de interpretări eronate și de interesul public pentru subiecte spectaculoase.
Familia generalului McCasland a transmis că acesta nu mai avea acces la informații clasificate de peste un deceniu și a respins speculațiile privind o posibilă legătură între dispariția sa și activitatea profesională anterioară.
Cât de misterioase sunt, de fapt, disparițiile care au alimentat teoriile conspiraționiste
The Guardian amintește că, în ultimele luni, internetul a fost inundat de povești despre cercetători dispăruți sau morți în circumstanțe neclare, iar numele lor au început să circule ca într-un roman polițist. Totul a pornit de la dispariția generalului în retragere William „Neil” McCasland, care a plecat de acasă într-o dimineață de februarie fără telefon și fără ochelari, lăsând în urmă doar întrebări.
Ulterior, în firul narativ au fost adăugați alți oameni de știință: Michael David Hicks, specialist NASA în asteroizi, găsit mort în 2023; Monica Reza, directoare într-un laborator NASA, dispărută fără urmă în timpul unei drumeții; astrofizicianul Carl Grillmair, împușcat pe veranda casei sale; fizicianul MIT Nuno Loureiro, ucis de un fost coleg; și Jason Thomas, biolog chimist la Novartis, dispărut în decembrie și descoperit decedat câteva luni mai târziu.
În listă a apărut și Amy Eskridge, o cercetătoare din Alabama pasionată de teorii neconvenționale, al cărei deces din 2022 a fost clasificat drept sinucidere.
Amintim că, în martie, vicepreședintele american JD Vance a declarat că intenționează să dezvăluie adevărul despre extratereștr i în timpul administrației Trump, recunoscând că fenomenul OZN-urilor este una dintre principalele sale curiozități personale.
Sursa: adevarul.ro

