Congresul SUA intenţionează să deblocheze 14 miliarde de dolari pentru criza din Ucraina

Congresul SUA intenţionează să deblocheze 14 miliarde de dolari pentru criza din Ucraina

Aleşii din Camera Reprezentanţilor vor vota miercuri asupra unui pachet de ajutor de aproape 14 miliarde de dolari pentru criza ucraineană, care include o componentă economică şi umanitară, dar şi arme şi muniţii, relatează AFP.

Aceste fonduri urmează să permită Kievului să-şi protejeze reţeaua electrică, să lupte împotriva atacurilor cibernetice şi să se doteze cu arme defensive. Pachetul include, de asemenea, peste 2,6 miliarde de dolari ajutor umanitar.

''Ucrainenii duc lipsă de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, electricitate şi medicamente'', a subliniat liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, cerând Congresului să acţioneze ''foarte rapid''.

Aceşti bani vor permite, de asemenea, Statelor Unite să finanţeze riposta împotriva Moscovei, începând cu sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi.

Aceste 14 miliarde de dolari au fost ataşate bugetului federal american pentru anul 2022, asupra căruia aleşii urmează să se pronunţe înainte ca acesta să expire la sfârşitul săptămânii.

După ce va fi votat miercuri în Cameră, textul va fi transmis către Senat, înainte de a fi promulgat de Joe Biden.

Democraţii şi republicanii susţin aceste măsuri - o raritate într-un Congres divizat politic.

''Statele Unite şi partenerii lor trec printr-o perioadă periculoasă'', a dat asigurări conservatorul Mitch McConnell, văzând în acest acord un ''pas decisiv de care are nevoie securitatea noastră naţională''.

În cadrul marelui buget federal al SUA de 1.500 de miliarde de dolari, au fost alocaţi şi peste 15 miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei. Aceşti bani vor fi folosiţi în special pentru pregătirea guvernului american în cazul apariţiei de noi variante de virus şi pentru finanţarea distribuţiei de vaccinuri în străinătate. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...