Consilier prezidenţial turc: Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat ignorând Rusia

Fahrettin Altun, directorul de comunicare al administraţiei prezidenţiale a Turciei, a apreciat că încheierea acordului privind exporturile de cereale dovedeşte succesul eforturilor de mediere ale Turciei, membră NATO, fiind şi o confirmare a canalelor diplomatice directe dintre cei doi lideri. El a criticat rolul jucat de alte ţări în această privinţă.

„Adevărul este că unii dintre prietenii noştri nu doresc ca războiul să se încheie. Ei varsă lacrimi de crocodil”, a declarat Atun pentru Reuters, precizând că o parte dintre aceştia încearcă activ să submineze eforturile Turciei. El nu a specificat care sunt aceste ţări.

„Comunitatea internaţională nu poate încheia războiul din Ucraina ignorând Rusia. Diplomaţia şi pacea trebuie să prevaleze”, a spus el.

Turcia menţine relaţii destul de bune cu ambele ţări, şi cu toate că a denunţat invazia rusă în Ucraina şi a furnizat arme Ucrainei s-a distanţat de aliaţii occidentali refuzând să se alăture sancţiunilor economice impuse Rusiei.

„Căutăm să valorificăm relaţiile Turciei cu Rusia şi Ucraina pentru a ne croi o cale către o soluţie mutual acceptabilă”, a spus el.

Între Rusia şi Turcia există o cooperare strânsă în privinţa aprovizionării cu energie, dar şi o competiţie la nivel militar în Siria, Libia şi Azerbaidjan.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker