Consiliera lui Viktor Orban pentru incluziune socială s-a răzgândit asupra demisiei: „Sunt mândră de tine!”

„Îmi pare sincer rău că trebuie să pun capăt unei relaţii din cauza unei poziţii atât de ruşinoase. Un text pur rasist, care i-ar fi plăcut chiar şi lui Goebbels. (...) După un astfel de discurs, care contrazice toate valorile mele de bază, nu am rămas cu altă opţiune”, şi-a explicat decizia fosta consilieră, referindu-se la declaraţiile făcute de Orban la Băile Tuşnad.

„Noi, ungurii, nu suntem o rasă mixtă şi nici nu vrem să devenim”, a declarat Viktor Orban în discursul susţinut sâmbătă la Băile Tuşnad.

Potrivit premierului ungar, ţările unde europenii şi non-europenii se amestecă „nu mai sunt naţiuni”.

Huiduit la Viena pentru aceste declaraţii şi criticat de cancelarul Karl Nehammer, Viktor Orban a insistat că este „mândru” de politica de „toleranţă zero” a Ungariei în legătură cu imigraţia ilegală.

„Se întâmplă uneori să vorbesc de o manieră care poate fi prost înţeleasă, dar i-am cerut cancelarului să plaseze informaţiile într-un context cultural. În Ungaria, aceste expresii şi fraze reprezintă un punct de vedere cultural, civilizaţional”, a spus premierul ungar, excluzând faptul că ar avea o problemă rasială sau biologică.

Zsuzsa Hegedüs s-a declarat convinsă de aceste explicaţii.

„Odată cu această declaraţie publică, demisia mea a devenit inutilă. Sunt mândră de tine! Indiferent dacă sunt oficial sau nu consilierul tău principal, poţi conta pe ajutorul meu în viitor, la fel ca în ultimii 20 de ani”, a reacţionat ea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte