Consiliul Concurenței a câștigat irevocabil procesele cu Rompetrol Downstream și Eni România

Consiliul Concurenței a câștigat irevocabil procesele cu Rompetrol Downstream și Eni România

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurenței de către companiile Rompetrol Downstream și Eni România prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților, dar a redus amenzile aplicate de Consiliul Concurenței de la 159,5 milioane lei la 122,7 milioane lei pentru Rompetrol și de la 11,1 milioane lei la 8,6 milioane lei pentru Eni România, informează, vineri, autoritatea de concurență.

Consiliul Concurenței reamintește că, săptămâna trecută, a câștigat irevocabil și procesul cu Mol România, instanța diminuând amenda companiei Mol de la 80,2 milioane de lei la 64,2 milioane de lei.

La sfârșitul anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au încălcat atât Legea Concurenței, cât și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane pe piață a sortimentului de benzină Eco Premium.

Cele șase companii amendate au fost: OMV Petrom (la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom și Petrom V) — 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) — 137,2 milioane de lei, Rompetrol Downstream — 159,5 milioane de lei, Lukoil România — 136,8 milioane de lei, Mol România Petroleum Products — 80,2 milioane de lei, ENI România — 11,1 milioane de lei.

Amenzile au fost executate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), precizează Consiliul Concurenței. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?