Consiliul Concurenței a câștigat irevocabil procesul cu OMV pentru amenda istorică din 2011

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către compania OMV Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, remis, joi, AGERPRES.

De asemenea, instanța a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenței de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei, respectiv cu 20%.

Oficialii Consiliului Concurenței reamintesc că au câștigat irevocabil și procesele cu MOL România, Rompetrol Downstream SRL și Eni România.

La finele anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Aceasta a fost cea mai mare amendă dată în istoria Consiliului Concurenței.

În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au încălcat atât Legea Concurenței, cât și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane de pe piață a sortimentului de benzină Eco Premium.

OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinării Petrom și Petrom V, a fost amendată cu 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing a luat o amendă de 137,2 milioane de lei, Rompetrol Downstream a primi o sancțiune de 159,5 milioane de lei, Lukoil România a plătit 136,8 milioane de lei, MOL România — 80,2 milioane de lei, iar Eni România — 11,1 milioane de lei.

Amenzile au fost executate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea