Consiliul Concurenţei: Am început două investigaţii pe piaţa de electricitate, în contextul liberalizării preţurilor

Consiliul Concurenţei: Am început două investigaţii pe piaţa de electricitate, în contextul liberalizării preţurilor

Consiliul Concurenţei monitorizează cu atenţie piaţa de electricitate, în contextul liberalizării preţurilor, şi are deja două investigaţii în derulare pe această temă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

"Încă de la începutul procesului de liberalizare, ne-am implicat, alături de Ministerul Energiei, de ANRE, în demersul de a identifica cele mai bune soluţii în favoarea consumatorilor, în special a celor casnici. Analizăm cu atenţie ce se întâmplă pe piaţă. Avem deja două investigaţii în derulare şi vom folosi toate pârghiile legale pentru a descuraja orice comportament incorect, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare", a precizat Chiriţoiu.

Ministerul Energiei suspectează o înţelegere ilegală de tip cartel între furnizorii de energie, întrucât aceştia nu au achiziţionat electricitatea pentru populaţie la cele mai mici costuri posibile, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu, într-un interviu acordat AGERPERS.

Ministrul a arătat că preţurile încă nu s-au aşezat în piaţă după liberalizarea de la 1 ianuarie, iar furnizorii mizau pe faptul că autorităţile vor reveni la preţurile reglementate şi nu au achiziţionat energia pentru semestrul al doilea al anului.

"Acum s-a întâmplat un fenomen ciudat şi o să am o discuţie şi cu ANRE şi cu Consiliul Concurenţei, fenomen pe care l-am observat, l-am discutat şi cu producătorii: nu şi-au achiziţionat domnii furnizori energie electrică pentru semestrul al doilea. S-au gândit că poate liberalizarea nu va fi până la capăt, că poate ne întoarcem la reglementat. O să vedem măsura în care această lipsă a achiziţiei dinainte a energiei electrice în semestrul doi nu e cumva o înţelegere între ei, un cartel. Am discutat cam cu toţi producătorii şi toţi mi-au zis că nu au avut aceste contracte, că nu au venit furnizorii. Cred că s-au aşteptat să dau înapoi cu liberalizarea. Nu. Liberalizarea, am dat drumul la ea, se vor aşeza preţurile", a spus Popescu.

Potrivit acestuia, furnizorii trebuie să ştie că România nu se va mai întoarce la piaţa reglementată.

"Poate că furnizorii ar trebui totuşi să înţeleagă că nu mai există un Dragnea, nu mai există premisele ca România să se întoarcă în trecut. Suntem în Uniunea Europeană, avem nişte obligaţii. Eu cred că toată lumea din concurenţă are de câştigat, nu de pierdut şi dacă nu o facem nici în ultimul ceas riscăm să pierdem şi ultimul tren. Eu sunt optimist şi sunt convins că lucrurile se vor aşeza. Şi furnizorii cred că au înţeles în momentul de faţă. Eu mă aştept să îşi rezolve această problemă, să achiziţioneze energie electrică aşa cum erau obişnuiţi să o facă, nu de pe o zi pe alta, ci înainte, prin contracte pe termen lung, ca să aibă şi predictibilitate de preţ", a continuat Popescu.

Întrebat ce crede că au urmărit prin acest comportament, el a precizat: " Au zis să nu achiziţioneze în avans, după părerea mea, energie electrică că, dacă Guvernul renunţă la liberalizare şi se întoarce, ce fac ei cu energia? Au mizat prost. Dacă într-adevăr toţi au făcut aşa, atunci chiar au o problemă, atunci toţi au o problemă şi pentru această problemă există Consiliul Concurenţei, este ANRE, care pot să vadă dacă e înţelegere de cartel sau nu".

El a mai spus că va întreba producătorii de energie cine a cumpărat electricitatea pentru semestrul doi.

"Dacă au contractat-o furnizorii este ok pentru clienţii lor. Dacă au contractat-o traderii care au revândut la furnizori, atunci nu e ok. Au încălcat Legea energiei şi a gazelor naturale. Furnizorii n-au achiziţionat în condiţii de minimizare a costurilor pentru clienţi casnici. Aia n-am scos-o din lege", a subliniat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro