Consiliul Naţional al Elevilor: La acest moment, e total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în online

Consiliul Naţional al Elevilor: La acest moment, e total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în online

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că, la acest moment, este total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în scenariul online la nivelul întregii ţări.

"Izbucnirea valului 5 al pandemiei în România a avut loc în urmă cu puţin timp, iar autorităţile încă nu au adoptat un set de măsuri stabil pentru stoparea acestuia în comunităţile şcolare. În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor reiterează poziţia privind nevoia de a descentraliza scenariul de funcţionare a şcolilor, având în vedere că există localităţi în care rata de incidenţă este egală cu zero. La momentul de faţă, este total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în scenariul online la nivelul întregii ţări. De aceea, solicităm Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind modul în care se vor desfăşura orele de curs, care să cuprindă mai mulţi parametri: vaccinarea elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în şcoală, infrastructura (măşti, dezinfectant, distanţare fizică)", se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Reprezentanţii elevilor îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care guvernanţii tratează situaţia actuală, generată de apariţia valului 5 al pandemiei de COVID-19, având în vedere că în urmă cu scurt timp autorităţile au anunţat că nu vor exista teste pe bază de salivă pentru elevi nici în această săptămână.

"Cerem publicarea analizei Corpului de control al prim-ministrului în ceea ce priveşte operaţiunea de licitaţie şi livrare a testelor non-invazive, precum şi sancţionarea celor responsabili de acest proces defectuos", solicită Consiliul Naţional al Elevilor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Ce se întâmplă în China?

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990