Consiliul Naţional al IMM-urilor, nemulţumit de proximitatea electorală a lansării programului de sprijin financiar pentru IMM-uri

Consiliul Naţional al IMM-urilor, nemulţumit de proximitatea electorală a lansării programului de sprijin financiar pentru IMM-uri

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea, s-a declarat nemulţumit de faptul că autorităţile au acţionat astfel încât lansarea programului de sprijin financiar din fonduri europene nerambursabile destinat IMM-urilor afectate de pandemie va avea loc foarte aproape de data alegerilor locale, 27 septembrie.

Vicepreşedintele organizaţiei patronale a întreprinderilor mici şi mijlocii a subliniat că măsura sprijinirii IMM-urilor a ajuns să fie pusă în practică abia în preajma alegerilor, şi nu în lunile în care firmele aveau cea mai mare nevoie de sprijin financiar.

La rândul său, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a arătat că reprezentanţii patronatului IMM-urilor au solicitat Guvernului încă din luna aprilie măsuri de sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

"Noi am propus aceste ajutoare încă din luna aprilie a acestui an, suntem iată în luna septembrie şi ele încă nu au pornit, încă se lasă aşteptate", a afirmat Florin Jianu.

Prin ordonanţa de urgenţă 130 din iulie, Guvernul reglementează condiţiile pe baza cărora microîntreprinderile, întreprinderile mici şi cele mijlocii afectate financiar de starea de urgenţă sau de starea de alertă pot accesa sprijin financiar nerambursabil, din fonduri europene, programul acestor ajutoare de stat cumulând suma totală de 1 miliard de euro.

"Din păcate, lansarea programelor a fost dusă în zona aceasta aproape de alegeri şi nu când era nevoie pentru mediul de afaceri. Să fim serioşi şi să nu ne ascundem după deget: ajungem din nou la aceeaşi situaţie - nu când are nevoie mediul de afaceri, ci când sunt alegerile, întotdeauna aşa se gândesc măsurile respective. Nu putem să mergem la infinit cu situaţii de genul acesta", a afirmat Sterică Fudulea.

Vicepreşedintele CNIPMMR a făcut practic referire la faptul că Parlamentul urmează să supună la vot, cel mai probabil în decursul acestei săptămâni, legea privind ajutoarele pentru IMM-uri reglementate de ordonanţa 130, în contextul în care duminică, 27 septembrie, sunt alegeri locale.

Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, i-a răspuns lui Sterică Fudulea pe un ton ironic referitor la calendarul stabilit de Guvern pentru programul de sprijin pentru IMM-uri în valoare de 1 miliard de euro: "E absolut întâmplător acest calendar, care se apropie de 27 septembrie, această dată nespunând nimic!"

În continuare, Sterică Fudulea a sugerat că cea de-a doua parte a programului guvernamental de sprijin pentru IMM-uri, cea privind investiţiile, va fi programat de Guvern să fie finalizat şi lansat înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020: "Şi calendarul de investiţii probabil undeva la început de noiembrie, când iarăşi nu ne spune nimic."

Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a solicitat luni Guvernului să renunţe la ordonanţa de urgenţă emisă săptămâna trecută prin care Executivul propune mai multe modificări la propria ordonanţă de urgenţă anterioară, 130, care reglementează condiţiile privind acordarea granturilor pentru IMM-uri.

"Guvernul a scos în dezbatere publică pe 16 septembrie, deci acum o săptămână, o altă ordonanţă de urgenţă, de modificare a ordonanţei 130. Legea de aplicare a ordonanţei 130 are termen de raport astăzi, deci ea probabil zilele următoare o să fie votată de Camera Deputaţilor. Noi ne întrebăm retoric: dacă avem o lege care va ieşi din Parlament, Guvernul vine cu o nouă ordonanţă de urgenţă de modificare a ordonanţei 130, atunci când vor mai ajunge banii la întreprinzători, dat fiind faptul că aceste contracte trebuie semnate până la sfârşitul acestui an, iar banii trebuie cheltuiţi până la sfârşitul anului viitor? Noi cerem ca Guvernul să nu mai intervină printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, ci să lase legea aşa cum iese din Parlament, pentru că este o lege susţinută de mediul de afaceri, noile modificări aduse legii (ordonanţei 130, n.r.) sunt susţinute de către toate organizaţiile mediului de afaceri şi nu mai e nevoie ca Guvernul să mai intervină printr-o nouă modificare a ordonanţei de urgenţă", a precizat Florin Jianu.

Preşedintele patronatului întreprinderilor mici şi mijlocii a atras atenţia Guvernului, Parlamentului şi şefului statului să accepte legea privind ordonanţa 130 în forma în care va fi votată de Parlament, pentru că altfel există pericolul ca antreprenorii să nu reuşească să acceseze fondurile până la finalul anului.

"Deci apelul meu către Guvern, către Parlament, către preşedintele României, e să acceptăm cu toţii legea aşa cum iese ea din Parlament, să nu mai punem nicio altă ordonanţă de modificare a Ordonanţei 130, ci să o implementăm aşa cum va ieşi din Parlament, pentru că aşa cum iese din Parlament - nu e opinia mea, e opinia tuturor - întâlneşte toate nevoile mediului de afaceri din acest moment. Nu mai e nevoie de alte şi alte modificări şi ca Guvernul să arate că ei sunt de fapt cei care legiferează mai bine, Parlamentul vine şi corectează ce legiferează Guvernul. Practic, dacă vom mai avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a acestei legi, eu nu văd cum vom reuşi să accesăm aceste fonduri până la sfârşitul anului, pentru că ordonanţa care e pusă în dezbatere publică şi care are ca termen 26 (septembrie, n.r.), e pusă în 16 septembrie şi are 10 zile de dezbateri publice. Să spunem că în 26 se face şedinţă de Guvern şi se adoptă, după care va ajunge iarăşi în Parlament, şi care va însemna iarăşi cel puţin o lună de zile în Parlament. Nu avem nevoie de tot acest proces, noi spunem, încă o dată - şi spunem asta din ceea ce ne semnalează oamenii în acest moment - că în acest moment, aşa cum legea va ieşi din Parlament, e o lege foarte bună.(...) Noi spunem public că nu e nevoie de o nouă ordonanţă, nu e nevoie să bulversăm din nou oamenii şi s-o luăm de la capăt", a încheiat Florin Jianu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria