Constanţa: Arhiepiscopul Tomisului a ieşit din carantină în timpul acatistului, la miezul nopţii, continuând slujba în Catedrală

Constanţa: Arhiepiscopul Tomisului a ieşit din carantină în timpul acatistului, la miezul nopţii, continuând slujba în Catedrală

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a ieşit din carantină la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, în timpul slujbei pe care o susţinea online în capela amenajată în interiorul Palatului Arhiepiscopal, fiind însoţit de preoţi până în Catedrală, unde era aşteptat de zeci de enoriaşi pentru a continua ceremonialul religios.

Înainte de a ieşi din Palatul Arhiepiscopal, locul unde a stat în carantină, IPS Teodosie s-a adresat credincioşilor, spunându-le că exilul lui a luat sfârşit, urmând să fie faţă în faţă cu oamenii, în Catedrală.

"Iubiţi credincioşi, a trecut de miezul nopţii, s-a sfârşit exilul, aici într-o cămăruţă din Arhiepiscopia Tomisului, coborând din acest paraclis micuţ, dar frumos şi plin de sfinţenie în biserica cea mare, în Catedrală, ca să fim de acum faţă către faţă şi iată să ne bucurăm împreună în rugăciune şi în toate slujbele pe care le facem în catedrală zilnic sau la alte biserici", a spus arhiepiscopul Tomisului.

Potrivit acestuia, uşile bisericii au fost ferecate fără logică câteva zile pentru el, după legile pământeşti.

"Iată, acatistul Învierii Domnului îl vom săvârşi în Sfânta Catedrală, mergem să deschidem uşile bisericii care pentru mine au fost ferecate câteva zile după legile acestea pământeşti, nu cu logică, dar fiind de la stăpânire, ca să dau pildă credincioşilor că mă supun şi unor legi vremelnice care niciodată nu pot fi perfecte, pentru că numai Dumnezeu este perfect şi legea Lui este a adevărului, iată vin acum spre Sfânta Catedrală. Vă mulţumesc că v-aţi rugat, v-am simţit rugăciunea, dar v-am simţit şi lipsa, pentru că păstorul fără oi nu poate fi împlinit. De aceea, vă mulţumesc şi sperăm ca de acum să nu se mai petreacă acestea", a mai afirmat IPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a fost plecat în perioada 16-20 ianuarie în Iordania, iar la revenirea în ţară Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a emis decizia de carantinare a sa.

Pe 24 ianuarie, pentru că nu a respectat carantinarea şi a participat la diferite evenimente, IPS Teodosie a fost amendat de trei ori de poliţişti, cu câte 1.000 de lei , la intervale diferite de timp. Reprezentanţii Arhiepiscopiei au anunţat că IPS Teodosie nu fusese înştiinţat că trebuie să intre în carantină.

Arhiepiscopul Tomisului a atacat în instanţă decizia de carantinare şi a solicitat anularea acesteia, cererea fiind respinsă de judecători . AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR