Constanţa: Doi răniţi, 91 persoane evacuate, 26 de locuinţe dintr-un bloc avariate, după o explozie urmată de incendiu

Două persoane au ajuns la spital în urma unei explozii urmată de incendiu, care au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, într-un bloc de garsoniere din municipiul Constanţa, fiind afectate 26 de locuinţe.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", 20 de locatari au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie iar 71 de persoane s-au autoevacuat.

La faţa locului au fost mobilizate 13 echipaje de intervenţie.

"În jurul orei 3:14 minute, prin apel unic de urgenţă 112 am fost informaţi despre faptul că în Constanţa, pe aleea Egretei, la un bloc de locuinţe P+3, a avut loc o explozie urmată de incendiu. Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, 1 descarcerare, 3 SMURD tip B, 1 autospecială transport victime multiple şi 3 ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă", a informat ISU, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, incendiul a izbucnit într-o garsonieră situată la etajul doi, fiind distrusă pe o suprafaţă de circa 25 metri pătraţi, iar în urma exploziei au fost afectate alte 25 de locuinţe.

Două victime care prezentau arsuri au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de către un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ.

La faţa locului a fost şi un reprezentant al Primăriei Constanţa pentru a stabili dacă sunt locatari care ar avea nevoie de relocare.

"Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră, iar misiunea de evaluare a pagubelor s-a finalizat în jurul orei 8.00", a mai spus ISU "Dobrogea". AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker