Constanţa: Fetiţă de trei luni, găsită moartă de mamă; anchetă a poliţiştilor pentru ucidere din culpă

O fetiţă de trei luni a fost marţi găsită moartă de mama sa, în locuinţa lor din satul Moviliţa, poliţiştii demarând o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Din primele cercetări efectuate a reieşit că micuţa nu prezenta pe corp urme vizibile de violenţă.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 3 luni, a decedat. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că trupul neînsufleţit nu prezintă urme vizibile de violenţă. Din primele cercetări a reieşit faptul că în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, femeia ar fi hrănit copilul, iar la 7.30 a observat ca acesta nu mai respira", a transmis IPJ Constanţa.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la faţa locului a fost trimis un echipaj de tip C2 din substaţia Eforie Sud, sugarul fiind găsit decedat.

"La locul solicitării a fost găsit un copil de sex feminin, de ~ 3 luni decedat, cu lividităţi cadaverice prezente, a fost declarat decesul. (...) Istoricul medical: naştere la termen, al 3-lea copil, greutatea la naştere 3.340 g, diagnosticată cu talus valgus bilateral, alimentaţia - lapte praf. La evaluarea din luna octombrie a avut greutatea 5.000 g, ulterior mama afirma că a început să scadă în greutate, în prezent având ~ 3.500 g. Cazul a fost predat echipajului de poliţie zonal", reiese din raportul întocmit de echipajul SAJ deplasat la respectivul caz. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania