Constanţa: Peste 40 de infracţiuni privind consumul şi traficul de droguri, constatate de poliţişti la festivalul Neversea

Constanţa: Peste 40 de infracţiuni privind consumul şi traficul de droguri, constatate de poliţişti la festivalul Neversea

Peste 40 de infracţiuni privind consumul şi traficul de droguri au fost constatate de poliţişti pe parcursul desfăşurării festivalului Neversea, eveniment muzical ce a avut loc în perioada 4 - 7 iulie pe plaja Modern din municipiul Constanţa.

"Pe parcursul celor patru zile de festival, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au constatat 43 de infracţiuni la Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Majoritatea faptelor depistate au vizat deţinerea de droguri în vederea consumului propriu", se arată într-un buletin informativ transmis, luni, de Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanţa.

Conform sursei citate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" a intervenit medical în 1.572 de cazuri, iar 28 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii îngrijirilor de specialitate. De asemenea, duminică seară a fost constatat, în perimetrul festivalului, decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

În cele patru zile ale festivalului, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.300 lei. Amenzile au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forţele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal.

Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie navală. Intervenţiile au fost făcute cu o şalupă de supraveghere şi control portuar şi o ambarcaţiune de abordaj, control şi salvare.

"Zilnic, peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine şi siguranţă publică, precum şi de poliţie locală au fost la datorie, pe perioada festivalului Neversea 2019, pentru ca cei prezenţi să fie în siguranţă", mai menţionează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

2 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

3 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

4 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

5 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”