Constanţa: Pilotajul vapoarelor în porturile maritime, asigurat cu piloţi ai CNAPM; firmele private refuză prestarea serviciului

Constanţa: Pilotajul vapoarelor în porturile maritime, asigurat cu piloţi ai CNAPM; firmele private refuză prestarea serviciului

Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanţa a informat, luni, că, începând cu 1 ianuarie 2021, va asigura serviciul de pilotaj maritim cu propriul corp de piloţi, până când operatorii privaţi "vor reuşi să presteze pilotajul în condiţiile de siguranţă şi securitate necesare".

Potrivit directorului general al CNAPM Constanţa, Florin Goidea, la finalul anului trecut au expirat contractele încheiate cu firmele de pilotaj, acestea refuzând să presteze în continuare serviciile, în condiţiile specificate în contractul cadrul.

"De la 1 ianuarie 2021, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA efectuează serviciile de pilotaj în porturile maritime româneşti cu propriul corp de piloţi, asigurând astfel continuitatea manevrelor maritime în condiţii de siguranţă, fără a bloca industria portuară şi economia naţională. Măsura a fost determinată de faptul că, la 31 decembrie 2020, au expirat contractele încheiate cu cele 4 firme de pilotaj, iar acestea au refuzat să presteze serviciile de pilotaj, după această dată, în condiţiile specificate în contractul cadru publicat pe website-ul administraţiei", reiese dintr-un comunicat de presă semnat de directorul general al CNAPM.

Compania asigură în prezent serviciul de pilotaj maritim cu nouă piloţi, numărul acestora fiind în creştere.

"Pentru a evita blocarea navigaţiei în porturile maritime şi pentru a nu afecta activitatea tuturor celor care depind de industria portuară, în prezent, CNAPM asigură serviciile de pilotaj cu 9 piloţi, echipa fiind în dezvoltare. CN Administraţia Porturilor Maritime este pregătită să asigure acest serviciu până la momentul în care operatorii privaţi vor reuşi să presteze pilotajul în condiţiile de siguranţă şi securitate necesare. Administraţia Porturilor Maritime va presta acest serviciu nediscriminatoriu, în condiţii egale în ceea ce priveşte calitatea, durata şi preţul", se spune în comunicat.

Conform sursei citate, în perioada 1-4 ianuarie, au fost efectuate în deplină siguranţă 55 de manevre, navele intrând sau ieşind din porturi fără întârzieri.

"Administraţia Porturilor Maritime îi asigură pe toţi clienţii şi partenerii săi că porturile Constanţa, Constanţa - zona Midia şi Mangalia vor funcţiona neîntrerupt şi la cele mai înalte standarde de siguranţă", a menţionat conducerea CNAPM. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...