Constanța: Șoferul de ambulanță ce a fost depistat băut în trafic la Mangalia, pus sub control judiciar

Șoferul unei ambulanțe, depistat la volan sub influența alcoolului, la Mangalia, a fost pus, joi, sub control judiciar pentru 60 de zile, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.

Față de un turist bucureștean, prins la Vama Veche în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate, magistrații au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cei doi au fost reținuți miercuri și conduși sub escortă de la Mangalia la Constanța și introduși în arestul IPJ, ulterior fiind prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Șoferul unei ambulanțe, în vârstă de 62 de ani, a fost depistat în trafic de polițiști, în municipiul Mangalia, conducând sub influența alcoolului, în autospecială nefiind pacient, au informat miercuri dimineața reprezentanții IPJ Constanța.

Conform acestora, în urma testării alcoolscopice a reieșit că bărbatul, angajat al Serviciului de Ambulanță Județean — substația Mangalia, avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost depistat marți seară în timp ce circula pe strada Emil Palade.

La Vama Veche, în noaptea de marți spre miercuri, a fost depistat un turist din București, în vârstă de 37 de ani, care șofa băut, în urma testării alcoolscopice reieșind că avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, turistul circula cu mașina deși avea permisul de conducere reținut.

AGERPRES / (AS — autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

2 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

3 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

4 Tânăra de 28 de ani care a câștigat peste 680.000 de euro la Joker și-a ridicat premiul: „Pentru mine este un nou început”

5 Răsturnare de situație pe scena politică?