Constipația grăbește îmbătrânirea creierului. „Creierul nu este complet izolat de ceea ce se întâmplă în fluxul sanguin“

Constipația grăbește îmbătrânirea creierului. „Creierul nu este complet izolat de ceea ce se întâmplă în fluxul sanguin“

Cercetătorii au prezentat recent rezultatele unui studiu care a demonstrat că impactul constipației asupra creierului este unul important.

O constipaţie cronică, definită de autori ca fiind un scaun la doar trei sau mai multe zile, este legată de un risc cu 73% mai mare de declin cognitiv subiectiv, potrivit cercetării prezentate miercuri la Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Alzheimer de la Amsterdam, scrie CNN.

"Studiul nostru a furnizat primele dovezi de acest fel după ce a examinat un spectru larg de frecvenţă a mişcării intestinale", a declarat pentru CNN dr. Chaoran Ma, coordonator al cercetării şi profesor asistent la departamentul de nutriţie al Universităţii Massachusetts Amherst. „Creierul nu este complet izolat de ceea ce se întâmplă în fluxul sanguin“, arată omul de știință.

Constipaţia cronică a fost asociată cu inflamaţia şi tulburările psihice, cum ar fi anxietatea şi depresia, dar au existat multe întrebări fără răspuns cu privire la relaţia dintre sănătatea digestivă şi funcţia cognitivă pe termen lung.

Funcţia cognitivă se referă la capacitatea mintală a unei persoane de a învăţa, gândi, raţiona, rezolva probleme, lua decizii, memora şi a fi atent.

Studii

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, autorii au evaluat mai mult de 112.000 de adulţi care au participat la trei studii.

Primele două studii au investigat factorii de risc pentru principalele boli cronice în rândul femeilor din America de Nord, în timp ce ultimul studiu analizează aceleaşi subiecte, dar pentru bărbaţi.

Autorii ultimei cercetări au colectat date privind frecvenţa scaunelor participanţilor între 2012 şi 2013, autoevaluările participanţilor privind funcţia cognitivă între 2014 şi 2017 şi detalii privind funcţia cognitivă, măsurată obiectiv, în cazul unor participanţi între 2014 şi 2018.

Comparativ cu persoanele care aveau scaun o dată pe zi, participanţii constipaţi aveau o cogniţie semnificativ mai proastă, echivalentă cu trei ani în plus de îmbătrânire cognitivă cronologică, au constatat autorii.

Riscul crescut a fost, de asemenea, constatat în rândul celor care au avut mai mult de două scaunde pe zi, deşi proporţiile au fost mici.

Cum putem preveni constipația

Consumul unei cantităţi suficiente de fibre din legume, fructe, cereale integrale şi nuci poate preveni constipaţia. Consumul total de fibre ar trebui să fie de cel puţin 25 de grame pe zi, potrivit US Food and Drug Administration. De asemenea, a fi suficient de hidratat este important, pentru că înmoaie scaunul, astfel încât eliminarea să poată fi făcută fără eforturi.

Exerciţiile fizice de cel puţin câteva ori pe săptămână şi gestionarea stresului pot fi, de asemenea, de ajutor în prevenirea constipației.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?