Consultări la Cotroceni - Tăriceanu pledează pentru un consens parlamentar pe legile justiţiei: Alianţa funcţionează

Consultări la Cotroceni - Tăriceanu pledează pentru un consens parlamentar pe legile justiţiei: Alianţa funcţionează

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că alianţa cu PSD funcţionează şi a pledat pentru un consens parlamentar pe legile justiţiei.

"Aici nu am venit să discutăm probleme de alianţă. Alianţa funcţionează foarte bine şi nu avem păreri diferite în mod fundamental. Legile justiţiei sigur că vor veni în Parlament în mod obligatoriu pentru că este Ordonanţa 92, care repune practic în discuţie legile şi obligă Parlamentul la rediscutarea lor. Această discuţie poate fi făcută şi tranşată pe baza votului majorităţii sau să încercăm să găsim un consens la nivelul tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament şi eu cred că este o soluţie mai bună, dacă vrem să calmăm spiritele şi să închidem această discuţie, care are reverberaţii inclusiv în străinătate. Urmează la nivelul Parlamentului European o discuţie şi probabil adoptarea unei rezoluţii referitoare la România. Dacă vrem să rezolvăm această problemă şi să nu fim în această postură, care nu mi se pare deloc convenabilă (...), dacă vrem să calmăm lucrurile, această soluţie cred că este dezirabilă din punctul nostru de vedere", a declarat Tăriceanu la Palatul Cotroceni.

Liderul ALDE a susţinut că "România este luată în discuţie" la nivel european pentru că s-a adoptat rezoluţia la adresa Ungariei.

"Şi atunci, ca să se încerce să se echilibreze lucrurile între grupul PPE şi grupul socialist, unii din Parlamentul European, unde nu sunt numai lumini ale politicii, au găsit de cuviinţă că aşa trebuie să facă echilibru, cu o moţiune la adresa României", a adăugat el.

Tăriceanu a menţionat că recomandările Comisiei de la Veneţia nu ţin cont decât de o singură chestiune care apare în Ordonanţa 92 - vârsta minimă de pensionare de 20 de ani.

"Acolo este făcută o prorogare a termenului până la 1 ianuarie 2020 şi recomandă Parlamentului să scoată această prevedere", a arătat acesta.

Preşedintele Senatului s-a mai referit la o altă recomandare a Comisiei de la Veneţia - cea prin care contestă necesitatea înfiinţării unei secţii independente de anchetă a magistraţilor.

"Şi vine cu argumente. Eu am citit raportul Comisiei de la Veneţia cu atenţie. Ieri, CSM, a cărei independenţă şi autoritate nu este pusă în discuţie de Comisia de la Veneţia (...), salută înfiinţarea secţiei, pentru că ea va asigura o independenţă reală a magistraţilor. Deci, Comisia de la Veneţia spune una, CSM spune altceva opus complet - nu noi care suntem probabil bănuiţi de a avea o abordare subiectivă a acestui subiect. Deci, nu putem să spunem: 'Da, toate recomandările sunt perfecte şi nu există niciun motiv ca ele să fie discutate. Trebuie analizate şi sigur că în final unele din ele sunt deja rezolvate prin Ordonanţa 92, cu celelalte, discuţia trebuie să se poarte în Parlament", a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a precizat în context că "toate problemele" sunt discutate în coaliţia de guvernare.

Potrivit acestuia, din cauza disputei de miercuri referitoare la legea privind combaterea spălării banilor a ieşit miercuri, consensul care se realizase pe legea offshore n-a mai putut să fie realizat.

"Eu cred că putem în continuare - cred că nu e interesul numai al ALDE şi al PSD - să evităm situaţii neplăcute în viitor de genul celei cu Rezoluţia din PE, deci eu cred că trebuie să fie un efort comun în această privinţă dacă toţi pleacă de la acest principiu - că urmăresc interesul naţional", a conchis liderul ALDE. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro