Consumul excesiv de apă poate fi dăunător pentru sănătate

Consumul excesiv de apă poate fi dăunător pentru sănătate, pentru că poate da peste cap anumite procese, în pofida binecunoscutului sfat că trebuie să bem doi litri de apă pe zi pentru a fi sănătoși, relatează miercuri 7sur7.be.

Se recomandă între șase și opt pahare de apă pentru stimularea concentrării și scăderea intensității migrenelor și chiar pentru a reduce foamea.

Dar cine transpiră mult, de exemplu, nu trebuie să compenseze bând multă apă. 'Efectul este uneori invers. Dacă cineva bea mai multă apă decât este necesar, corpul va transpira încercând să scape de cantitatea în exces', spune profesorul Mark Whitley, chirurg și fondator al clinicii londoneze care îi poartă numele, citat în Daily Mail.

Prea multă apă poate provoca și insomnii. 'Când adormim, creierul nostru eliberează un hormon anti-diuretic ce încetinește funcția renală și care ne face să uităm de nevoia de a urina în timpul nopții', spune Whitley. În schimb, dacă se consumă prea multă apă seara, surplusul de lichid din corp depășește posibilitățile hormonului ADH și apare trezirea în zori pentru a merge la toaletă, urmată de greutatea de a adormi din nou.

Excesul de apă (câțiva litri, nu câteva pahare în plus) poate provoca și perturbări ale nivelurilor de sare și minerale din corp, rezultatul fiind că rinichii nu mai funcționează corect. Poate apărea chiar și o intoxicație care să provoace moartea. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?