Contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu va fi verificat de noua conducere a FRF

Contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu, care îi aduce fostului preşedinte suma de 50.000 de euro anual, va fi analizat de noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, şeful forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.

Mircea Sandu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Contractul de rentă viageră a fost asumat de Comitetul Executiv şi nu de Adunarea Generală. Adunarea Generală i-a acordat doar titlul de preşedinte de onoare. În primul rând trebuie să verificăm acest contract de rentă viageră. Apoi vom vedea cum stau lucrurile cu acest contract încheiat între Comitetul Executiv de la acea dată şi domnul Mircea Sandu", a spus Burleanu.

Acesta a explicat că nu a existat nicio înţelegere cu fostul preşedinte prin care renunţă reciproc la acuze şi atacuri în presă. "Referitor la domnul Mircea Sandu, nu am avut şi nu am niciun fel de «gentlemen's agreement», fiecare îşi vede de treaba lui. Eu rămân fidel programului meu. Vreau să fie clar pentru toată lumea că epoca Mircea Sandu s-a încheiat la 5 martie. Nu am niciun fel de înţelegere secretă cu Mircea Sandu", a explicat actualul preşedinte.

Burleanu va solicita ajutorul lui Sandu doar în situaţii speciale, precizând că nu a avut nevoie de sprijinul acestuia pentru a obţine o întrevedere cu preşedintele UEFA sau şeful Federaţiei Germane de Fotbal. "Nu i-am solicitat sprijinul domnului Mircea Sandu pentru a merge la UEFA sau pentru a mă întâlni cu preşedintele federaţiei din Germania şi vă asigur că m-am bucurat de sprijinul acestor două importante instituţii. Asta nu înseamnă că dacă la un moment dat, în mod punctual, interesul României îmi va cere să apelez la posibila influenţă a domnului Mircea Sandu nu voi ezita să o fac. Până atunci fiecare îşi vede de treaba lui şi de poziţia pe care o ocupă", a precizat Răzvan Burleanu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker