Contribuabilii care au acumulat datorii după declararea stării de urgenţă îşi vor putea eşalona obligaţiile (proiect)

Contribuabilii care au acumulat datorii după declararea stării de urgenţă îşi vor putea eşalona obligaţiile (proiect)

Contribuabilii care au acumulat datorii către stat după declararea stării de urgenţă îşi vor putea eşalona obligaţiile pe o perioadă de cel mult 12 luni dacă depun o cerere în acest sens până la data de 15 decembrie 2020, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

"Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării potrivit Codului de procedura fiscală, documentele depuse de debitori sunt simplificate în sensul că se depune numai o cerere, fără a fi depuse alte documente şi termenul de soluţionare este mult redus, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului", subliniază autorii proiectului în nota de fundamentare a acestuia.

Eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice, se precizează în proiectul de ordonanţă.

De aceste înlesniri la plată vor beneficia numai contribuabilii buni-platnici, respectivi aceia care nu aveau datorii la stat în perioada anterioară declanşării stării de urgenţă.

"Se propune reglementarea unei proceduri alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată se împlineşte după data de declarării stării de urgenţă până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Beneficiari ai facilităţii sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă. Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor transmis vineri AGERPRES.

Pentru acordarea eşalonării, contribuabilul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv (la cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare); să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit MFP, măsura este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020 şi este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă.

De asemenea, instituţia menţionează că termenul de soluţionare este mult diminuat - 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului. Totodată, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată şi nu se constituie garanţii, ţinând cont de termenul scurt de acordare eşalonării la plată (12 luni), de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare mult diminuate faţă de perioada anterioară intrării în starea de urgenţă, precum şi de necesitatea susţinerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activităţii. Nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată.

Potrivit MFP, pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată. Debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia. Debitorul poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…