Controversă în Ucraina: pagina întâi a revistei ELLE, considerată prorusă

O polemică agită Ucraina în legătură cu pagina întâi a ediției ucrainene a revistei ELLE, care prezintă o actriță îmbrăcată într-o rochie portocaliu cu negru, culorile patriotismului rusesc și semn al ralierii la separatiști în estul țării, relatează AFP. Controversa a izbucnit când afișe publicitare ale numărului viitor, din luna mai și care ar urma să apară luni, au fost amplasate pe străzi, prezentând o copertă consacrată actriței americane Michelle Williams. Ea poartă o rochie reiată oranj și negru, culorile ordinului rusesc Sf. Gheorghe, utilizat de rebelii proruși.



Foto: (c) www.elleuk.com

Redacția revistei s-a apărat împotriva acuzației că i-ar sprijini pe separatiști, explicând chiar că a preluat pagina întâi a ediției britanice din luna aprilie.

'Eroina copertei revistei noastre din mai este actrița Michelle Williams, care poartă o rochie din colecția primăvară-vară a mărcii franceze Louis Vuitton. Fotografiile, realizate de echipa internațională a ELLE, provin din ediția britanică', a comunicat ea pe propria pagină Facebook.

'Cititorii care au comentat vehement coperta pe rețelele de socializare deduc de aici idei care nu există', a adăugat redacția acestei reviste în limba rusă, cu un tiraj de 72.000 de exemplare în Ucraina.

Foto: (c) elle.ua

Contactată de AFP, redacția a precizat că va folosi un sistem de 'copertă dublă', altă imagine suprapunându-se peste precedenta pentru vânzarea la chioșcuri.

Prezentată pe Facebook, noua copertă o arată tot pe Michelle Williams, dar într-o ținută alb cu negru.

'Facem aceasta pentru a evita acțiuni de vandalizare la punctele de distribuire a revistei', a adăugat ELLE Ucraina, precizând că 'o astfel de reacție nu se explică decât prin politizarea excesivă a societății'.

Mai multe afișe care arătau controversata pagină întâi a revistei au fost retrase deja joi de pe străzile Kievului, a constatat un jurnalist de la AFP.

Conflictul între forțele regulate ucrainene și separatiștii proruși în estul țării s-a soldat cu peste 6.000 de morți în decurs de un an și a divizat profund societatea ucraineană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul

3 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

4 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

5 O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare