Convorbire telefonică Nicolae Timofti-Klaus Iohannis privind situația politică din Republica Moldova (președinția de la Chișinău)

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut joi seara o convorbire telefonică cu președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul căreia a fost discutată actuala situație social-politică de la Chișinău, precum și relațiile dintre cele două state, a anunțat președinția moldoveană într-un comunicat.

Președintele Iohannis a subliniat cu această ocazie faptul că, prin învestirea noului guvern în Republica Moldova, s-a făcut un pas important pentru depășirea crizei politice și implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precizează comunicatul menționat.

De asemenea, a fost reafirmată disponibilitatea celor două state de a coopera intens în plan politic, economic și social. Președintele Timofti i-a mulțumit omologului său de la București pentru susținerea constantă pe care România o acordă Republicii Moldova.

Potrivit aceluiași comunicat, Klaus Iohannis l-a invitat pe Nicolae Timofti să efectueze o vizită oficială în România, invitație care a fost acceptată, deplasarea șefului statului moldovean la București urmând să aibă loc în viitorul apropiat.

Parlamentul Republicii Moldova l-a învestit, miercuri, în funcția de premier pe democratul Pavel Filip , fost ministru al tehnologiei informației. Învestirea acestuia a avut loc pe fondul unor manifestații ample de protest, care au degenerat în violențe . Mii de oameni au protestat și joi la Chișinău cerând anularea votului de învestire a guvernului premierului Pavel Filip și organizarea de alegeri anticipate. Organizatorii manifestațiilor — platforma civică 'Dreptate și Adevăr' și formațiunile de stânga proruse Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru — au anunțat că protestele vor continua și vineri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…