Coreea de Nord dorește să fie recunoscută ca putere nucleară (ministru sud-coreean)

Ministrul sud-coreean de externe Yun Byung-se a avertizat comunitatea internațională să nu se grăbească să reia dialogul cu Coreea de Nord înainte de a-i verifica intențiile, transmite Yonhap.

Adresându-se Consiliului de Securitate al ONU, reunit vineri la nivel de miniștri, Yun a arătat că Phenianul nu este interesat de denuclearizare, ci de recunoașterea ca putere nucleară, în vederea unor "negocieri de dezarmare".

Șeful diplomației de la Seul a cerut sancțiuni mai aspre împotriva Coreei de Nord, cum ar fi oprirea importului și alimentării cu țiței, sistarea totală a exporturilor și luarea în considerare cu seriozitate a calității de membru al ONU.

"Vreau să fie clar, obiectivul nostru nu este să îngenunchem Coreea de Nord, ci să o aducem la masa negocierilor pentru o denuclearizare reală", a insistat ministrul sud-coreean. El a subliniat că nu ar trebui repetate eșecurile negocierilor anterioare cu regimul nord-coreean imprevizibil.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie

3 Cum a protejat PSD un director declarat incompatibil la Transporturi, ignorând legea

4 Cutremur politic în Serbia / Aleksandar Vučić a fost învins de Lista Studenților

5 Cifrele oficiale demontează manipulările PSD: Sorin Grindeanu, contrazis dur de Finanțe privind deficitul