Coreea de Nord trece prin cea mai gravă secetă din ultimul secol

Coreea de Nord trece prin cea mai gravă secetă din ultimul secol

Coreea de Nord traversează cea mai gravă secetă din ultimii o sută de ani, a anunțat marți presa oficială de la Phenian, care exprimă totodată temeri cu privire la o agravare a penuriei de produse alimentare, relatează AFP.

Conform agenție KCNA, producția de grâu este serios afectată, iar peste 30% dintre orezăriile țării aproape au secat, la fel și cursurile de apă. De asemenea, stocurile de apă din rezervoare sunt în pragul epuizării.

Această situație este confirmată și de autoritățile din Coreea de Sud, ministrul sud-coreean al unificării avertizând săptămâna trecută că producția alimentară a Coreii de Nord ar putea scădea anul acesta cu 10% față de anul trecut, sau chiar cu 20% dacă nivelul de precipitații va fi la fel de redus și în luna iulie.

Cu economia și agricultura epuizate de deceniile de proastă gestiune, resursele țării fiind dedicate în special armatei și susținerii programului nuclear, Coreea de Nord a trecut la jumătatea anilor '90 printr-o foamete devastatoare, sute de mii de oameni murind atunci. Potrivit ONU, în prezent aproape o treime dintre copiii nord-coreeni suferă de rahitism.

Totuși, conform Ministerului sud-coreean al Unificării, reformele au permis îmbunătățirea randamentelor agricole și a situației țăranilor. De asemenea, președintele Kim Jong-Un le-a permis acestora din urmă să-și păstreze 30% din cota lor de producție, plus eventualele excedente, procent ridicat anul trecut la 60%. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

2 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

3 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

4 „Nu știu cum au gândit cei de la Cotroceni” / Președintele, ironizat de Augustin Zegrean

5 Scenarii de coșmar privind o nouă eră a războiului. Avertizarea unui profesor asupra unor arme care șterg amintirile soldaților și abilitățile de lupt…