Coreea de Sud: Confidenta din umbră a fostei preşedinte Park Geun-hye, condamnată la 20 de ani de închisoare

Coreea de Sud: Confidenta din umbră a fostei preşedinte Park Geun-hye, condamnată la 20 de ani de închisoare

Confidenta din umbră a fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye, care s-a aflat în centrul unui scandal de corupţie ce a zguduit elita politică şi de afaceri din ţară şi a dus la căderea şefei statului, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, a anunţat marţi un tribunal din Seul, potrivit Reuters şi AFP.

Choi Soon-sil este fiica unui misterios lider religios. Ea a fost timp de decenii o prietenă foarte apropiată a lui Park Geun-hye, până într-acolo încât a fost numită de mass-media sud-coreene drept 'Rasputin' feminin pentru influenţa pe care ar fi avut-o asupra fostei preşedinte.

Procurorii au cerut o sentinţă de 25 de ani de închisoare pentru Choi Soon-sil, care a fost acuzată de coerciţie, corupţie, trafic de influenţă şi abuz de autoritate pentru că s-a folosit de legăturile sale cu fosta preşedintă pentru a obţine câştiguri personale.

Ea a profitat de "legăturile sale vechi" cu fosta şefă a statului pentru a constrânge mari companii să ofere fonduri unor fundaţii aflate sub controlul său, potrivit judecătorului Kim Se-yoon.

În total, ea a acceptat 14 miliarde de woni (10,5 milioane de euro) din partea Samsung, cea mai mare companie sud-coreeană, şi din partea Lotte, gigant al vânzărilor cu amănuntul, şi "s-a amestecat puternic în afaceri de stat", a adăugat magistratul.

"Este extrem de vinovată", a mai spus el, adăugând că ea nu a dat niciun semn de regret.

Tribunal din districtul central din Seul a mai decis marţi că Shin Dong-bin, preşedintele grupului Lotte, este vinovat de corupţie şi l-a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a dispus arestarea lui imediată.

Un fost consilier al lui Park Geun-hye, Ahn Jong-beom, a fost de asemenea condamnat la şase ani de închisoare.

Park Geun-hye a fost demisă din funcţia de preşedinte în martie anul trecut după ce a fost suspendată, iar acum este în închisoare. Ea este judecată sub acuzaţiile de corupţie, abuz de putere şi coerciţie. Fosta preşedintă a negat orice nereguli. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro